Romanii, fortati de hackeri sa plateasca rascumparari si Experimentul Lebensborn/Norvegia

Subiect: Romanii, fortati de hackeri sa plateasca rascumparari . Sobolani audiati la DNA.  Experimentul Lebensborn/Norvegia .Atasament.

Aproximativ 48% dintre romanii care au fost infectati cu virusi tip ransomware (atac cibernetic soldat cu blocarea calculatorului, urmat de cerere de rascumparare) au platit pentru a-si recupera datele personale.

Un studiu realizat de iSense Solutions, la comanda Bitdefender, arata ca probabilitatea ca hackerii sa faca bani de pe urma acestui tip de software periculos este foarte ridicata. Aproximativ 52% dintre utilizatorii de internet spun ca sunt dispusi sa achite o suma de bani in eventualitatea unei infectari si a pierderii accesului la informatii. Raportarile interne ale Bitdefender nu fac decat sa intareasca amploarea amenintarii ransomware. Datele arata ca mai bine de jumatate dintre fisierele malware care se adreseaza utilizatorilor din Romania contin unele forme ale clasei de virusi ransomware: preponderent Cryptowall, CryptoLocker si alte variante.

Taxati cu 500 de dolari

Amenintarile cibernetice de tip ransomware, care vizeaza atat consumatori individuali, cat si companii, au facut de 20 de ori mai multe victime la nivel mondial in ultimul an fata de anul precedent, prin blocarea dispozitivelor si solicitarea de recompense si au depasit, in premiera, nivelul de un milion de mostre unice de virusi. Utilizatorii sistemelor de operare Windows, Android, Linux si, in viitor, Mac OS risca sa li se blocheze dispozitivele mobile si continutul acestora de catre un virus de tip ransomware, care solicita o rascumparare cu o valoare cuprinsa intre 100 si 500 de dolari pentru deblocarea terminalelor criptate, prin furnizarea codului de decriptare corespunzator. Potrivit studiului realizat de Bitdefender, romanii spun ca ar plati in primul rand pentru programele software din computer, urmate de documentele de serviciu si de fotografiile personale. Suma medie pe care ar fi dispusi sa o plateasca este de 550 de lei.

GRESITA SOLUTIA DE A PLATI  SUNT SI ALTE SOLUTI.....

Șobolani AUDIAȚI pe bandă rulantă la DNA

La Direcţia Naţională Anticorupţie a început de dimineaţă o serie de audieri interesante. Primul sosit în faţa procurorilor este omul de afaceri Remus Truică. Cel mai probabil, acesta este audiat în dosarul creditelor de la BRD, având în vedere că tot în acest dosar urmează să fie audiaţi, joi, Sorin Roşca Stănescu şi Adrian Sârbu.

Truică a mai fost audiat în acelaşi dosar şi luni, când i-a fost prelungit controlul judiciar. În alt dosar, în care fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase este urmărit penal alături de "prinţul" Paul, judecătorii au decis menţinerea arestului la domiciliu. 

Iniţial, Remus Truică a fost pus sub acuzare de DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi complicitate la spălare de bani.

De asemenea, Truică a fost pus sub control judiciar, iar pe averea sa (conturi bancare, terenuri şi imobile, inclusiv casa din Snagov) a fost instituit sechestru asigurător până la concurenţa sumei de 35 milioane euro.

În acelaşi dosar, fosta soţie a lui Truică, Irina, este urmărită penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi spălare de bani.

Totodată, alte 27 de persoane s-au ales cu dosar penal, printre care se află fostul senator Sorin Roşca-Stănescu, omul de afaceri Adrian Sârbu, precum şi foşti şi actuali directori ai BRD, Sorin Popa (fost vicepreşedinte BRD), Lucian Cojocaru, Alexandru Claudiu Cercel Duca, Gabriela Ştefănescu Gavrilescu, Dana Băjescu, Andrei Mihail Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceauşu, Alice Monac, Alexandru Lucian Anghelescu.

Conform DIICOT, la sfârşitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât şi cele emise de BNR, unor persoane fizice şi/sau societăţi comerciale, activitatea infracţională concretizându-se în obţinerea unor importante sume de bani din săvârşirea subsecventă a unor infracţiuni de înşelăciune.

Prejudiciul cauzat BRD se ridică la aproximativ 43,5 milioane de euro.

Doi dintre liderii grupării, folosindu-se de funcţiile deţinute în cadrul BRD, au racolat şi controlat activitatea mai multor persoane subordonate şi aflate în raporturi de muncă cu banca, persoane care, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora, au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul dintre credite nu erau îndeplinite condiţiile minime impuse de normele de creditare şi că imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate.

Remus Truică a beneficiat de 15 dintre cele 17 credite acordate în mod fraudulos de BRD.

Creditele au fost date unor persoane fizice sau juridice aflate sub controlul lui Truică, acesta obţinând astfel suma de 35 milioane euro, care a fost în cea mai mare parte externalizată prin includerea acesteia în circuite financiare prin conturi deschise în Monaco, Elveţia, Austria şi Cipru, conturi controlate direct de Remus Truică şi Cristian Aparaschivei (şoferul lui Truică).

Banii au fost folosiţi pentru achiziţionarea unor bunuri de lux, ambarcaţiuni şi imobile.

Niciunul dintre cele 17 credite nu a fost restituit, fiind trecute în categoria creditelor neperformante, BRD constituind provizioane în cuantum de 20,2 milioane euro, după ce anterior au fost efectuate prelungiri succesive ale termenelor de constituire a depozitelor colaterale pentru plata dobânzilor şi comisioanelor.

Trecutul murdar/nazist al Norvegiei în practicile legate de copii. Intrând pe firul poveștii cutremurătoare a Experimentului Lebensborn realizezi că urmașii celor care mai ieri erau mai scrupuloși la datorie chiar decât naziștii originali n-au cum să se manifeste altfel. Vă prezentăm mai jos ce a fost Lebensborn. Facem totodată și precizarea că presa de la noi acordă un spațiu mult prea mare subiectului Bodnariu. Sistemul nostru de îngrijire a copiilor abandonați este o mizerie despre care nimeni nu vorbește atât cât ar trebui. Aceste direcții aflate în subordinea baronimii locale sunt bombe cu ceas care mustesc de corupție și bătaie de joc. Cazul celor doi adolescenți de la Craiova care s-au sinucis ar trebui să producă mult mai mult interes decât cazul celor 5 copii luați cu arcanul de Barnevernet în Norvegia! 

Experimentul Lebensborn/Norvegia

 Pentru nazişti Norvegia reprezenta un adevărat El Dorado în ceea ce priveşte materialul genetic, ceea ce a dus la implementarea celui mai mare proiect pentru susţinerea mamelor care contribuiau la puritatea rasei în această ţară. Numărul naşterilor s-a ridicat la 12000.

În septembrie 1944, nava Monterosa aproape că a fost lovită de o bombă pe traseul dintre Norvegia şi Germania. Cele 700 de femei împreună cu copiii lor care se aflau la bord s-au trezit din cauza exploziei şi s-a produs o mare panică. Au năvălit pe coridoare, într-un întuneric şi haos total. Alarma de pe vas şi strigătele pasagerilor s-au întâlnit într-un iureş îngrozitor de sunete. Echipajul a reuşit să calmeze lucrurile abia după câteva ore. Vasul nu era lovit, iar călătoria a continuat fără alte drame. 

Femeile şi copiii erau aproape toţi aduşi din Norvegia. Acum se îndreptau către o ţară străină deoarece autorităţile de ocupaţie au decis că trebuie priviţi drept cetăţeni germani. Au fost  trimişi în Germania cu acelaşi vapor care îi transportase pe ultimii evrei norvegieni la moartea sigură care îi aştepta în Polonia aflată tot sub ocupaţie.

Toată povestea începuse cu patru ani mai devreme, atunci când au ajuns la autorităţile germane primele rapoarte în legătură cu "fetele nemţilor". Acestea erau tinerele care şi-au găsit iubiţi printre soldaţii staţionaţi în Norvegia, iar multe dintre legăturile amoroase, după cum era de aşteptat, au culminat cu sarcini. 

Naziştii erau încântaţi. Era vorba despre femei norvegiene de cel mai pur sânge nordic, care în mod voluntar au întreţinut relaţii intime cu soldaţii germani, la rândul lor nealteraţi din punct de vedere rasial. Rezultatul era în mod evident ceva de care avea nevoie Germania: o continuitate ariană într-o societate care se degenerase din cauza 'sângelui rău' şi a 'tipologiilor umane inferioare'.

Pe 17 mai 1940 deja avusese loc o întâlnire la München în vederea discuţiei despre potenţialul norvegian. Unul dintre participanţi, Leonardo Conti, era ministru al sănătăţii în cel de-al Treilea Reich, responsabil pentru 'vigoarea' poporului german. Celălalt era Max Sollmann – liderul unei organizaţii care îşi întinsese tentaculele în toate ţările ocupate: Lebensborn. 

În acel moment Germania îşi cam pierdea sânge 'arian' la propriu, dat fiind numărul mare de soldaţi căzuţi pe front, număr care creştea constant. Cei care îşi pierduseră copiii în război erau încurajaţi să adopte copiii nordici, de calitate superioară. Din aprilie 1940 nemţilor li s-a părut normal să extindă proiectul Lebensborn şi în Norvegia, unde se găseau oameni bine-făcuţi şi încântători. Soldaţii germani erau încurajaţi să aibă copii cu femeile norvegiene, chiar primeau permisie pentru a se întâlni cu ele, iar cunoaşterea ciclului menstrual al acestora maximiza şanşele de fertilizare.

Primul caz de acest gen se întâmpla în iulie 1940. O tânără norvegiană rămăsese însărcinată cu un soldat german şi departamenul militar din care făcea parte nu ştia foarte bine ce are de făcut. În martie 1941 însă a sosit la Oslo unul dintre liderii SS, mai precis liderul batalionului Sturmbann, Wilhelm Tietgen pentru a pune bazele primei instituţii de tip Lebensborn din afara Germaniei. În următorii patru ani s-au înfiinţat mai multe centre în Norvegia decât în oricare altă tară ocupată. Copiii războiului primeau mai multă atenţie doar în Germania.

Căminele pentru mamele norvegiene erau construite la foc automat, sub atenta supraveghere a lui însuşi Himmler. Au fost trimişi doctori şi asistente în nord, care completau numărul celor din Norvegia. Numărul instituţiilor ajunsese la 12, majoritatea în sud, iar mai multe sute de femei aveau să fie internate aici. În astfel de locaţii ele trăiau izolate de societatea care le condamna, în spatele zidurilor groase, de multe ori mai mult de un an. Numărul femeilor care au rămas însărcinate cu soldaţii germani a crescut simţitor în toamna lui 1940 şi primăvara lui 1941 şi a continuat să crească şi din primăvara lui 1942, ajungând spre finele anului următor la 2514 de înregistrări în centre. Spre sfârşitul războiului, SS avea control asupra a mai bine de 7600 de mame şi copii şi copii s-au mai născut chiar şi după război, totalizând în jur de 12000 de suflete.

Multe dintre tinere nu aveau nicio posibilitate de a-şi întreţine copiii. Unele dintre ele erau alungate de acasă pentru că au fraternizat cu inamicul, dar nici celelalte nu au scăpat de condamnarea din parte societăţii. Câteva sute de copii au fost dati spre adopţie şi cel puţin 250 au ajuns în Germania.

Numai cei consideraţi sănătoşi din punct de vedere gentic erau trimişi spre sud. Copiii de 'calitatea a doua' erau adoptaţi în Norvegia, iar cei născuţi de mame cu trăsături lapone erau respinşi. Chiar şi nu foarte în nord, în Trondheim, existau copii cu taţi germani care totuşi nu se bucurau de prea multă consideraţie, dimpotrivă, nu erau prea valoroşi, după cum se speficia într-o scrisoare de la centrul Lebensborn de aici. Elementul lapon caracteristic populaţiei norvegiene din nord a contribuit la devalorizarea copiilor care nu aveau calităţile necesare pentru a putea contribui la purificarea rasei ariene germane. Pentru a asigura aceste calităţi, femeile norvegiene trebuiau să îndeplinească cerinţele rasiale.

Metodele folosite în acest scop fuseseră puse la punct de către eugenistul german Hans Günther, care îşi întemeiase pseudo-teoria pe cercetările rasiale ale teoreticianului francez Arthur Gobineau. Femeile din cadrul programului trebuiau să se potrivească unor imagini şi stereotipii. Era necesar de pildă să fie înalte, să aibă o frunte înaltă şi o faţă alungită, obraji proeminenţi, nas mic, păr deschis la culoare, ochi strălucitori sau pielea albă. Nu trebuiau să aibă cazuri de boli ereditare în familie.

Încă din prima clipă, autorităţile de ocupaţie se aşteptau la eventuale legături amoroase dintre soldaţii germani şi tinerele norvegiene şi la sarcinile rezultate din acestea. Mai experimentaseră fenomenul şi în alte ţări ocupate. Pentru că staţionau mii de soldaţi în Norvegia, dintre care mulţi locuiau singuri, contactul dintre populaţia militară şi cea civilă era unul destul de facil. Mulţi norvegieni s-au si împrietenit cu soldaţii germani pe care nu îi percepeau întotdeauna drept reprezentanţii forţelor opresoare. Între 30000 şi 40000 de localnice s-au implicat în relaţii cu inamicii în timpul războiului. Multe dintre relaţii nu au presupus şi o sarcină, cu toate acestea, societatea a condamnat gestul la fel de mult. În mai 1945 s-a dezlănţuit furia. Multe fete au fost prinse şi încarcerate, altele au fost rase în cap de către norvegienii violenţi.

Autorităţile de ocupaţie s-au decis să trimită mamele şi copii în Germania nu de dragul salvării femeilor, ci pentru ca pruncii să poată creşte acolo. În toamna lui 1944 Monterosa era gata de plecare. Femeile de la bord erau fie măritate, fie aveau copii cu soldaţii nemţi. Ambele categorii erau de ceva vreme privite drept cetăţeni germani şi li s-a comunicat că aveau să părăsească Norvegia. Ordinul însă a provocat un şoc.

La numai 5 zile după înştiinţarea cu privire la călătorie au primit şi vestea că trebuiau să plece îndată cu Monterosa. Cele mai multe norvegiene aveau să se întoarcă în cele din urmă acasă pe fundalul unei Europe sfâşiate de război. Acolo însă soarta nu avea să fie prea prietenoasă cu copiii nemţilor. Abia după 40 de ani au început aceştia să fie scoşi din conul uitării şi ruşinii…

Novegia, condamnată la CEDO pentru Lebensborn...

Statul norvegian a incasat o condamnare la CEDO, in urma careia a platit cateva zeci de milioane de euro catre victime, fiind acuzat de maltratarea copiilor care au stat in institutii (orfelinate) intre 1945 si 1980. Este foarte posibil ca, traumatizat de acest episod teribil, statul norvegian sa fi cazut in extrema cealalta, manifestand o grija excesiva fata de copii. Din pacate, in prea multe cazuri, statul norvegian pare sa fi trecut linia rosia care interzice oricarui stat sa intervina atat de brutal in viata intima si de familie, avand pretentia sa regleze tot ce misca in relatiile oricum fragile dintre parinti si copii.

Potrivit unui studiu publicat in 2010 (3), cazul Thiemann si altii vs Norvegia "priveste copiii nascuti in timpul celui de-al doilea razboi monidal (din tata german si mama norvegiana) ca rezultat al proiectului nazist Lebensborn. Multi dintre acesti copii au fost, in prima instanta, victimele infractiunii internationale de stramutare fortata din Norvegia in Germania in mainile nazistilor (planul era imbunatatirea asa numitei puritati si robusteti genetice a populatiei Germane de catre regimul nazist).
Toti acesti copii nascuti in timpul razboiului parte a proiectului Lebensborn au fost victime ale inrobirii de catre regimul nazist in scopul atingerii obiectivului sau de a crea o asa numita super - rasa. Relatia copiiilor cu mamele lor a fost in sever afectata dat fiind faptul ca acesti copii erau, in esenta, produsul unul "sclavagism sexual" generat de proiectul Lebensborn. 
Multe din mamele acestor copii chiar si dupa razboi au abandonat, in mod discutabil, acesti copii dati spre adoptie sau in orfelinate, desi este chestionabil cat de voluntare erau aceste abandonuri date fiind enormele presiuni economice si sociale pe care aceste femei le suportau in Norvegia postbelica. Acesti copii au fost subiectul unor tratament dur si discriminatoriu in Norvegia postbelica, asa cum guvernul norvegian a admis. (...) A existat o perioada de victimizare a copiiilor nascuti in timpul razboiului care a durat decenii si care a rezultat din "un sistem de apartheid" patronat de stat in ce priveste acesti copii (acest sistem de apartheid s-a nascut din cauza masurilor legislative inadecvate si discriminatorii adoptate de guvernele norvegiene)."

Exista, asadar, o serie de date de ordin istoric si politic care explica partial cum a ajuns o tara dezvoltata ca Norvegia, de regula in avangarda progresului mentalitatilor, sa fie acuzata din nou de "nazism" din cauza modului in care actioneaza institutiile sale.

Este de neinteles insa cum ajunge un stat sa-si distorsioneze atat de mult comportamentul, incat institutiile sale ajung sa invoce printre motivele pentru care cer indepartarea copiilor dintr-o familie faptul ca "parintii mamei au murit prea devreme", ca "baiatului ii este sete si bea prea multa apa, deci este vina mamei pentru ca acasa promoveaza obiceiuri alimentare nesanatoase" sau absurditatea suprema: "Parintii vor sa tina copiii, ca sa nu ajunga in familii surogat, iar asta arata ca nu coopereaza cu CPS pentru interesul copilului". (4)

Toate aceste excese nici macar nu pot fi puse in totalitate in carca unei stat care a ajuns cu corectitudinea politica la extrem. Acestea sunt cazuri robotizare totala, lipsa de empatie, dezumanizarea avansata a unor functionari pusi sa ridice copii din familii asa cum ridica municipalitatea masini de pe strada.