VERISOARA , de Ion Pribeagu
VERISOARA
de Ion Pribeagu
Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul "Lumea Nouă",
Şi alte cercuri literare.
Il cunoscusem pe Girleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
Ş-a apărut de Minulescu,
"Romanţe pentru mai tarziu".
Văzand – directorul revistei –
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe ganduri,
M-a angajat ca secretar.
Redacţia era in centru,
O cameră – unde-incăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ş-o canapea.
De joi, cand apărea revista,
Şi până Lunea care vine,
Redacţia era inchisă,
Şi cheile erau la mine.
Directorul – un om politic,
Cu redingotă şi cu cloc –
Venea in timpul săptămanii,
Insă Duminica, deloc.
Aşa că, tanăr, cu speranţe,
Plutind in sferele senine,
Mi-inchipuiam că-n toată ţara,
Nu-i altul mai grozav ca mine.
Şi intr-o Sambătă, pe seară,
Plimbandu-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă,
Cam de vreo douăzeci de ani.
De parcă Dumnezeu din ceruri,
Vrand dorurile a-mi infrana,
O nimfă mi-a trimis in cale,
Şi mi-a şoptit: - Ionică na!
Nici nu-mi mai incăpeam in piele,
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosiţă in inele,
Şi-n san ascunşi doi trandafiri.
Guriţa roşie şi mică,
Şi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de atat noroc!
Ne-am dus la cinema, la "Clasic" –
Un film cu Eva şi Adam –
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Ci doar prin maini ne-nţelegeam.
Tarziu, ca după miezul nopţii,
Ca un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă,
Redacţia unde lucrez.
In cameră, printre săruturi,
Inghirlandate in rondele,
Am proclamat-o, intr-o poemă,
Prinţesa visurilor mele.
Şi dimineaţa, pe la zece,
Cand vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată a bătut in uşă
Directorul! O catastrofă!
In clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci,
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cat mai grabnic să te-mbraci?
Şi s-a-ntamplat cum se intamplă
Cand n-ai un pic de prevedere:
Eu numa-n pantalon şi guler,
Şi ea cu nudul la vedere.
Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit: - Scuzaţi!
Iar eu am spus: - Mi-e verişoară
Venită-aseară din Galaţi…
A scotocit printre saltare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi cand fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis:
- Să nu fii supărat, Ionică,
Insă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea!
de Ion Pribeagu
Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul "Lumea Nouă",
Şi alte cercuri literare.
Il cunoscusem pe Girleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
Ş-a apărut de Minulescu,
"Romanţe pentru mai tarziu".
Văzand – directorul revistei –
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe ganduri,
M-a angajat ca secretar.
Redacţia era in centru,
O cameră – unde-incăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ş-o canapea.
De joi, cand apărea revista,
Şi până Lunea care vine,
Redacţia era inchisă,
Şi cheile erau la mine.
Directorul – un om politic,
Cu redingotă şi cu cloc –
Venea in timpul săptămanii,
Insă Duminica, deloc.
Aşa că, tanăr, cu speranţe,
Plutind in sferele senine,
Mi-inchipuiam că-n toată ţara,
Nu-i altul mai grozav ca mine.
Şi intr-o Sambătă, pe seară,
Plimbandu-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă,
Cam de vreo douăzeci de ani.
De parcă Dumnezeu din ceruri,
Vrand dorurile a-mi infrana,
O nimfă mi-a trimis in cale,
Şi mi-a şoptit: - Ionică na!
Nici nu-mi mai incăpeam in piele,
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosiţă in inele,
Şi-n san ascunşi doi trandafiri.
Guriţa roşie şi mică,
Şi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de atat noroc!
Ne-am dus la cinema, la "Clasic" –
Un film cu Eva şi Adam –
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Ci doar prin maini ne-nţelegeam.
Tarziu, ca după miezul nopţii,
Ca un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă,
Redacţia unde lucrez.
In cameră, printre săruturi,
Inghirlandate in rondele,
Am proclamat-o, intr-o poemă,
Prinţesa visurilor mele.
Şi dimineaţa, pe la zece,
Cand vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată a bătut in uşă
Directorul! O catastrofă!
In clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci,
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cat mai grabnic să te-mbraci?
Şi s-a-ntamplat cum se intamplă
Cand n-ai un pic de prevedere:
Eu numa-n pantalon şi guler,
Şi ea cu nudul la vedere.
Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit: - Scuzaţi!
Iar eu am spus: - Mi-e verişoară
Venită-aseară din Galaţi…
A scotocit printre saltare,
A scos grăbit un manuscris,
Şi cand fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis:
- Să nu fii supărat, Ionică,
Insă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu