Legile prostiei umane

Imagine în linie

 
Legile prostiei!
 
Un articol incitant al unui economist cunoscut, despre cât de
periculoși pot fi proștii și dacă poți să lupți cu ei. Italianul
Carlo Cipolla (istoric și economist) a argumentat foarte bine natura
prostiei. Anii lungi de cercetări l-au ajutat să formuleze cinci legi
universale, funcționabile în orice societate. S-a dovedit că prostia
în sine e cu mult mai periculoasă decât ne-am obișnuit noi să credem.
 
Prima lege a prostiei - Omul subestimează numărul idioților care-l înconjoară.
Sună ca o banalitate și un snobism șters, dar viața ne dovedește
contrariul. Oricât de mult nu ați aprecia pe cineva, vă veți ciocni de
următoarea situație: omul care arăta deștept și rational se adeverește
a fi un idot nemaiîntâlnit. Proștii apar întotdeauna în cele mai
nepotrivite locuri și la cel mai nepotrivit moment, ca să dea toate
planurile peste cap.
 
A doua lege a prostiei - Probabilitatea ca un om să fie prost nu
depinde de alte calități ale sale.
Ani de observări și experimente m-au adus la concluzia că oamenii nu
sunt deopotrivă: unii sunt proști, alții nu, și acestă calitate este
de la natură și nu depinde de factorii culturali. Omul este prost așa
cum este roșcat sau are grupa I de sânge. Așa s-a născut după voința
Celui de sus, dacă vreți.
Educația nu are nimic în comun cu probabilitatea de a avea un anumit
număr de proști în societate. Acest lucru a fost dovedit de nenumărate
experimente în universități, pe cinci categorii: studenți, lucrători
de birou, personal de serviciu, personal din administrație și
profesori. Când am analizat grupul personalului slab calificat,
numărul proștilor s-a dovedit a fi mai mare, ceea ce mă și așteptam
(Prima lege) și dădeam vina pe condiția socială, sărăcie, izolare,
educație insuficientă. Dar, mergând mai departe pe scara socială,
același raport l-am văzut printre lucrătorii cu muncă de birou și
studenți.
Și mai impresionant a fost să se constate aceleași cifre și printre
profesori – nu contează că am luat profesori din provincie sau din
universități – același procentaj dintre profesori s-au dovedit a fi
proști. Am fost atât de uimit de rezultate, încât am hotărât să fac
experimentul și pe elita intelectuală, a laureaților premiilor Nobel.
Rezultatul a confirmat super-puterea naturii: același număr de
laureați au fost proști.
Ideea pe care o lansează legea a II-a este greu de acceptat, dar
numeroasele experimente confirmă că avem dreptate. Feministele susțin
legea a II-a, pentru că aceasta spune că proaste printre femei sunt
tot atâtea cât și printre bărbați. Locuitorii țărilor din lumea a
treia se consolează cu faptul că țările dezvoltate nu sunt chiar atât
de dezvoltate. Concluziile legii a II-a sperie: vă veți integra în
înalta societate britanică sau vă veți muta în Polinezia,
împrietenindu-vă cu vânătorii de capete locali; vă veți închide în
mănăstire sau vă veți petrece restul vieții în cazinouri, în
societatea unor femei decăzute – oriunde veți fi nevoit să vă ciocniți
de același număr de idioți, care (Prima lege) vă va depăși
așteptările.
 
Legea a treia a prostiei - Prostul este acea persoană, ale cărei
acțiuni duc la pierderi pentru alți oameni sau grupuri de oameni și nu
aduc beneficii actantului sau chiar se transformă în evenimente
negative pentru el.
Legea a treia presupune că toți oamenii se împart în 4 grupuri: naivi
(N), deștepți (D), infractori (I) și proști (P).
Dacă Vasile acționează în așa fel încât suportă pierderi, dar îi aduce
beneficii lui Petru, atunci el face parte din categoria naivilor (Zona
N). Dacă Vasile face ceva ce îi aduce beneficii și lui, și lui Petru
este deștept, pentru că a acționat deștept (Zona D). Dacă acțiunile
lui Vasile îi aduc beneficii numai lui insusi, iar Petru are de
suferit de pe urma lor, atunci Vasile este infractor. Și, în final,
dacă Vasile se află în Zona P, sunt pierderi de ambele părți.
Nu e greu de imaginat amploarea daunelor pe care le pot provoca
proștii, nimerind la conducere și având autoritate politică și
socială.
Dar trebuie de specificat ce anume îl face pe un prost periculos.
Oamenii proști sunt periculoși pentru că oamenii raționali cu greu pot
deduce logic un comportament irațional. Un om deștept poate să
înțeleagă logica infractorului, pentru că infractorul este rațional –
el pur și simplu vrea să primească cît mai mult câștig, cu toate că nu
e suficient de deștept ca să câștige singur. Infractorul este
previzibil, de aceea poți face sistem de apărare.
Să prognozezi acțiunile unui prost, nu poți, el îți va face rău fără
vreun motiv, fără scop, fără plan, în cel mai neașteptat loc, în cel
mai nepotrivit moment. Nu aveți tehnici de a anticipa atacul lui.
Într-o confruntare cu un prost, cel deștept se lasă pe mâna prostului,
o ființă întâmplătoare, cu reguli neînțelese de deștepti.
Atacul prostului, de obicei, te ia prin surprindere. Chiar și atunci
când atacul este evident, ți-e greu să te aperi de el, pentru că nu
are o structură rațională.
Despre asta a scris Schiller: "Împotriva prostiei, chiar și zeii sunt
neputincioși."
 
A patra lege a prostiei - Deștepții subestimează mereu potențialul
distructiv al proștilor.
Să fii deștept și să uiți că ai de-a face cu un prost, în orice moment
al zilei, în orice loc, și în orice circumstanțe - înseamnă să comiți
o eroare care te va costa foarte scump.
Naivii din zona N nu pot recunoaște de obicei pericolul proștilor din
zona P, ceea ce nu e de mirare. E de mirare faptul că proștii sunt
subestimați și de deștepți, și de infractori. În prezența unui prost,
ei se relaxează și se bucură de superioritatea lor intelectuală, în
loc să se concentreze și să ducă pierderile la minimum, atunci când
prostul va trăzni ceva.
Un stereotip răspândit – că prostul își dăunează doar lui însuși. Nu.
Nu trebuie să confunzi proștii cu naivii neajutorați. Niciodată nu
faceți alianță cu proștii, imaginându-vă că-i puteți folosi pentru
propriile beneficii - dacă veți face așa, pesemne că nu înțelegeți
natura prostiei. În acest fel, le oferiți proștilor un câmp pe care
pot să facă tot ce vor și să aducă daune mari.
 
A cincea legea a prostiei - Prostul e cel mai periculos tip de personalitate.
Prostul e mai periculos decât infractorul. Rezultatele acțiunilor unui
infractor perfect – o simplă trecere a bunurilor materiale de la un om
la altul. Societății nu-i e nici mai cald, nici mai frig de la asta.
Dacă toți membrii acestei societăți ar fi fost infractori ideali, ea
ar fi putrezit încet, dar nu ar fi fost o catastrofă. Întreg sistemul
ar fi fost redus la transferul de bogăție în favoarea celor care
acționează de dragul acesteia, și, luând în considerare că toți ar fi
fost infractori, sistemul s-ar fi bucurat de stabilitate. Acest lucru
poate fi ușor observat la țările unde conducerea este coruptă, iar
cetățenii mereu încalcă legile.
Atunci când în scenă intră proștii, tabloul se schimbă. Ei aduc
pagube, fără a avea beneficii. Bogăția este distrusă, societatea
trăiește în sărăcie.
Istoria ne arată că, în orice perioadă, țara progresează atunci când
la conducere sunt suficient de mulți oameni deștepți, care să rețină
proștii activi și să nu le permită să distrugă ceea ce au creat
deștepții.
Într-o țară în regres, proștii sunt la fel de mulți, dar la conducere
observăm o creștere a numărului de infractori proști, printre ceilalți
cetățeni – naivi prostuți.
Această schimbare cu siguranță crește urmările distructive ale
acțiunilor proștilor, și toată țara se duce de râpă.




Cititi si:





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »