PAPA CU AUTOBUZUL LA BISERIA

Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. În cazul nostru, fotografia de mai sus face cât o mie de predici rostite de o mie de misionari, în încercarea lor de a converti oamenii mileniului III la “dreapta credinţă”. Pentru că bătrânelul îmbrăcat modest şi sobru din imagine este nimeni altul decât papa Francisc, într-o ipostază obişnuită pe când era cardinal: mergând cu autobuzul la biserică.   Într-o lume dominată tot mai mult de bani, glorie şi putere, catolicismul avea nevoie de un astfel de papă, de un papă care să pledeze, prin puterea exemplului personal, pentru revenirea la valorile primare ale creştinismului. Abia venit la Vatican, noul suveran pontif n-a dorit să i se facă haine pe comandă, ci a cerut croitorului să le ajusteze pe cele ale precedenţilor papi, că iese mai ieftin.   Ceea ce este, deci, de apreciat la Francisc este voinţa lui de neînfrânt de a urma idealul de sărăcie şi modestie al Sfântului Francisc de Assisi într-un mediu catolic caracterizat prin opulenţă şi trufie. Noul papă ar fi putut beneficia, încă de când era cardinal, de toate privilegiile oferite înalţilor prelaţi catolici: vilă, limuzină de lux, servitori. N-a acceptat niciunul.   A continuat să trăiască în modestul lui apartament şi să se încălzească la aragaz atunci când se oprea căldura, din cauza penuriei care a afectat Argentina, a continuat să meargă cu autobuzul la slujbe şi acum, devenit papă, n-are de gând să se schimbe. Se spune că nici măcar pantofii din catifea roşie, semnul distinctiv al papilor, nu-i va purta, tot în semn de solidaritate faţă de milioanele de oameni care umblă desculţi pe faţa pământului.   Ce diferenţă între acest papă care merge cu autobuzul şi înalţii prelaţi ortodocşi de la noi, care nu-şi dau fundurile grase jos din Mercedesuri decât în puţinele minute când trec de la o sfinţire de stadion la o agapă stropită din belşug cu băuturi fine. Ce diferenţă între papa Francisc şi exagerat de fericitul Daniel! Câtă căldură umană degajă primul, câtă răceală de Übermenschîmprăştie în jur al doilea!   Teoretic, amândoi sunt slujitori ai aceluiaşi Dumnezeu. Doar că unul dintre ei parcă-i face cu ochiul niţel şi lui Mamona, lăsându-se ispitit de pofta deşartă de a-şi vedea împlinit visul megalomanic al Catedralei Mântuirii Neamului. O catedrală care, într-o ţară unde Biserica ar putea deveni cel mai bun sprijin al sărmanilor, construindu-le spitale, aziluri şi orfelinate, nu face altceva decât să sature vanitatea unei clase sacerdotale total ruptă de turma credincioşilor.   Aş vrea să trăiesc clipa în care Daniel S.R.L. şi celelalte S.R.L. – uri ambulante din fruntea Bisericii Ortodoxe Române vor lepăda veşmintele aurite, vor renunţa la luxul aducător de moliciune sufletească şi se vor dezbăra de lăcomie. Aş vrea să trăiesc clipa în care episcopi, arhiepiscopi, preafericiţi sau mai puţin fericiţi, vor renunţa la maşinile lor de lux şi vor lua, bunăoară, tramvaiul 32 ca s-ajungă la Patriarhie.   Chiar dacă veţi spune că sunt un naiv, un idealist, eu sunt convins că o asemenea speranţă e perfect realizabilă. La urma urmei, papa Francis trăieşte, de zeci de ani, cu un singur plămân. De ce popii noştri, despre care se spune în popor că “mănâncă cu două guri şi au şapte burţi sub patrafir”, n-ar putea trăi cu o singură gură şi cu o singură burtă?   sursa: http://www.academiacatavencu.info/opinii/un-autobuz-numit-vointa.html