CUNOSTI CARPATII? SECRETE-MISTERE ÎN MUNŢII CARPAŢI

IN MUNTII CARPATI.......

O alta controversata descoperire din muntii Carpati: Muntele Şureanu

In anii '90 a existat un program arheologic vast, in zona muntilor Orastiei, in scopul stabilirii mai precise a identitatii poporului romàn in spatiul carpatic, dar si pentru intelegerea mai buna a sistemului de fortificatii si de trai a populatiei din acea vreme.

 Dupa evenimentele din '89, autoritatile au manifestat o anumita deschidere in acest sens, pana cand a fost obturata de interese ascunse si de interese politice. In acea vreme, arheologii au depus o activitate destul de intensa si rezultatele au inceput sa apara, multe dintre ele uimitoare.

 Au fost publicate unele lucrari despre descoperirile facute, dupa care totul a incetat brusc. Ca de obicei, s-a invocat lipsa de fonduri si a conditiilor necesare pentru continuarea sapaturilor. De fapt, atunci a avut loc o descoperire formidabila, considerata secret de stat la cel mai inalt nivel. In plus, descoperirea i-a speriat atat de tare pe oficialii romàni, incat au actionat orbeste si au ascuns atat de bine locul, incat nu a mai putut fi gasit ulterior!

Nu au fost capabili sa inteleaga ce au vazut la fata locului si cu atat mai putin sa studieze problema. Desi era cea mai importanta descoperire facuta vreodata, capabila sa dea peste cap nu doar aceasta tara, ci chiar echilibrul socio-politic si economic mondial, a fost inchisa cel mai repede si ascunsa atat de bine incat a disparut cu totul.

Fara a se urma protocolul obisnuit in astfel de cazuri, cercetarile initiale s-au rezumat la cateva intrebari si au fost realizate doar de structura locala de Politie. Au venit apoi trei agenti SRI care au contactat repede Bucurestii, dar reprezentatul trimis a clacat, decizional vorbind. Au fost atat de speriati, incat au considerat ca, pentru o mai mare siguranta, trebuie sa astupe locul pana la sosirea echipajelor de specialisti. Au adus imediat o betoniera si au sigilat chiar ei intrarea, asternand pe deasupra un strat de pamant cu vegetatie.

 Abia au avut timp sa faca niste fotografii; restul dosarului, foarte subtire, il constituie declaratia unui profesor de istorie si lingvistica. Mai mult, masina in care se aflau cei trei ofiteri de securitate a fost implicata intr-un teribil accident, pe drumul de intoarcere la Bucuresti. Au murit toti! Abia a putut fi salvat putinul material de dosar.

 Prin urmare, un singur martor a ramas in viata, profesorul Constantin, de la care nu s-a putut afla mare lucru. Parca fusese lovit de dambla; nu vorbea sau vorbea foarte rar, cu lungi intreruperi. Macar avusese prezenta de spirit de a face noua fotografii, agentii de securitate facusera si ei alte patru, dar doua fusesera distruse in accident.

Din declaratia profesorului, reiese ca unul din siturile arheologice din acea zona abia se infiintase, sapaturile fiind la inceput. Pentru efectuarea muncii erau angajati localnici care munceau cu ziua, dar nu veneau in fiecare zi la lucru, asa ca sapaturile inaintau cu greutate.

 In plus, santierele arheologice erau raspandite pe o arie destul de larga in zona muntilor Orastiei, a Devei si a Sarmisegetuzei Regia. Sefii de santier erau nevoiti sa se ocupe de doua sau chiar de trei situri simultan, deplasandu-se de la unul la altul, iar prezenta lor intr-un loc incetinea ritmul muncii in altul.

 In aria de interes a sapaturilor intra si muntele Sureanu, care face parte din gruparea montana a Orastiei. Pe unul dintre versantii lui, intr-un fel de vaioaga, tocmai fusese deschis un astfel de sit. Se trasase planul sectiunilor de interes, se stabilisera parametrii de lucru si sapaturile demarasera doar de cateva zile, atunci cand a inceput totul.

 Intr-una din zile, unul dintre muncitori a lovit cu tarnacopul intr-un loc din peretele muntelui si a dislocat mai multe pietre care s-au pravalit spre el. Profesorul Constantin a auzit tipatul baiatului, a ajuns imediat langa el si l-a gasit teafar. Inafara de cateva zgarieturi, pustiul nu patise nimic. In plus, dislocarea rocilor daduse la iveala o intrare spre un fel de incapere subterana, regulata ca forma si cam de 20 de metri patrati.

 Arheologul a patruns in grota impreuna cu insotitorul sau si a facut o alta descoperire: o gura de aerisire care dadea intr-un pasaj de trecere in adancime. Cei doi au marit deschiderea cu lovituri de tarnacop si au inaintat pe culoar. Dupa aproximativ 20 de metri, culoarul s-a largit considerabil, iar dupa alti 50 de metri exploratorii puteau deja sa se deplaseze in picioare, perfect drepti.

 Profesorul a remarcat faptul ca natura rocilor de pe tavan s-a modificat brusc si in fata lui, la o distanta de vreo opt metri, a aparut un perete vertical. A remarcat, de asemenea, ca pe tavan aparusera sclipiri frumoase, pe care le-a interpretat ca fiind din mica bazaltica. Cand au ajuns in fata peretelui vertical, au remarcat o deschizatura larga, de forma unui semicerc, prin care se auzea un vuiet imens, desi indepartat, ca un fel de tunet.

 Impresia de forta si energie ce razbatea de sub deschizatura intunecata era atat de puternica, incat arheologul a ezitat sa mai inainteze. A decis totusi sa continue investigatia la lumina lanternelor. A realizat repede cateva fotografii si urmat de satean a inceput sa coboare pe un fel de trepte, in haul ce se intindea sub ei.

 De fapt era tot un culoar, lat cam de 10 metri. Arheologul era intrigat, in primul rand, de curatenia locului, ca si cum cineva l-ar fi curatat in permanenta de praf si depuneri. Se aflau deja cam la 200 de metri distanta de sit, in interiorul muntelui, si cam la 30 de metri adancime. Inaintarea era usoara, asa ca au mai coborat aproximativ 500 de metri, au ajuns la o raspantie si au ales culoarul care parea mai larg si mai inalt.

 Istoricul s-a apropiat de peretele lateral dreapta si l-a luminat cu lanterna. A recunoscut minereuri masive de aur care impanzeau peretele de roca. Acelasi lucru era valabil si pentru tavan si pentru peretele despartitor. Culoarul cotea lin spre stanga si apoi mergea in linie dreapta inca vreo 150 de metri, iar in capat se vedea o lumina albastra care izvora parca din sol.

 Profesorul a mai remarcat ca minereul de aur se "strangea" pe peretele din dreapta intr-un fel de vàna groasa de aproximativ doi metri, la mijlocul acestuia. Filonul brazda astfel zona pe o distanta de 10 metri, largindu-se apoi ca o palnie si ingloband dreptat tot peretele. Nicio mina de pe Terra nu contine asa ceva! E o imposibilitate geologica si daca profesorul nu ar fi avut prezenta de spirit de a face cateva fotografii, totul ar fi parut un basm.

Cercetatorul a mai surprins in imagini si o ridicatura, ca un fel de pat din aur si ceva ca un fel de cartus egiptean din Antichitate, plin cu niste semne clare, un fel de scriere din linii si forme geometrice precise. Practic era un dreptunghi in interiorul caruia se aflau scrijelite aceste semne. Scrierea a fost analizata atat in Romania cat si in alte trei universitati celebre in lume si a fost descifrata doar partial. O bucata din text era mult mai veche decat cealalta si nu a putut fi decodata. Ca si cum pe acolo ar fi trecut mai multe fiinte, in perioade diferite de timp.

 Iata textul foarte scurt si criptic:

KR – IO; SAL-MOS, AICI ESTE VESNIC, LUMILE SE IMPREUNA ,adica limba romàna neaosa!

Textul a fost analizat cu atentie, in colaborare cu un institut de studiu al civilizatiilor indo-europene din Franta, iar "traducerea" e fireasca: Io eu, care sunt Cronos sau, la fel de bine, Cronos sunt eu. Cel care a insemnat acolo afirma astfel ca el este insusi Cronos, care este adorat ca Stapan al Timpului.

 Cronos (fiintele de lumina il denumesc AEON, ati intalnit acest nume in mesajele lor) sau Timpul este considerat foarte batran, pentru ca timpul insusi este asimilat unei existente ancestrale; el este atat de vechi, incat nici nu s-a nascut! Trebuie sa fie deci o redare metaforica, cu un profund simbolism spiritual.

Cel mai probabil, cel care a facut insemnarea era un sacerdot, o fiinta umana ajunsa la desavarsirea spirituala. Dar apoi urmeaza ceva neinteles: sal-mos.

Aici traducatorii au oscilat, pentru ca "sal" a ridicat probleme. Cercetatorii romàni au inclinat spre "zaul", in loc de "sal". Cronos, zeitatea tutelara arhaica a romànilor, era numit "zaul- mos". Extraordinara inscriptie tradusa are cam 3.000 de ani vechime. Intrebarea este: ce vechime are textul imposibil de talmacit?!

Se stie ca, din punct de vedere ezoteric, zacamintele masive din aur marcheaza intotdeauna o zona in care spiritualitatea oamenilor a atins culmi foarte inalte. Si aici este vorba despre un adevarat munte de aur, nu de zacaminte sub forma de minereuri din aur! Sa revenim totusi la expeditia profesorului Constantinescu …

La un moment dat, tot inaintand in inima muntelui, cei doi au observat ca lumina albastra crestea in intensitate. Culoarul se termina intr-o fel de sala cu bolta imensa, cam de 3,5 m inaltime. Cam la 25 de metri de peretele imens din capatul culoarului, tronau sase jilturi ce incadrau o masa de forma paralelipipedica. Tronurile erau ìn ìntregime din aur masiv (la fel si masa) si pareau incrustate in sol.

 In capatul mesei era al saptelea tron, mai mare decat celelalalte, care, intr-un fel, "prezida" ansamblul. Spatarul era mult mai inalt, ajungand cam la trei metri. De asemenea, forma era deosebita fata de celelalte; nu mai era paralelipipedica, ci ca o sectiune de trunchi de con cu baza mare in sus.

 In spatele fiecarui tron se afla cate o placa gravata. De fapt, era cate un text alcatuit din mii de caractere si semne necunoscute, foarte clar si ordonat incrustate, dar pe care specialistii nu au reusit sa le decripteze. In spatele tronului principal, se afla de asemena o placa gigantica, inalta cam de 12 metri si lata de patru.

 Pe ea nu se afla gravat niciun text, ci doar discul unui soare urias, de la care plecau radial foarte multe raze catre marginea suprafetei. Ultima fotografie realizata de profesor dintr-un unghi plasat in spatele tronului principal, infatisa un spatiu gol de forma unei elipse la nivelul solului, marcat de un mic perete pe margini, ca o bordura. Profesorul afirmase ca pe axa ei lunga, elipsa masura aproximativ doi metri, iar pe cea scurta, cam un metru si jumatate. Cand s-a apropiat de acel loc si a privit in jos, a simtit ca-si pierde constienta si chiar a lesinat pentru cateva secunde.

In acel spatiu gol, omul a vazut un alt univers, ca si cum ar fi privit printr-un hublou de nava spatiala, la cosmosul care o inconjoara. Vedea un spatiu cosmic negru, vedea sclipirea stelelor. Deosebirea era ca ca acel "hublou" nu exista, ci accesul era liber, ca printr-o fantana. In jos, putin lateral, a observat o planeta mare, cu formatiuni asemanatoare cu cele ale Pamantului, atunci cand este privit de pe Luna.

Diferenta consta in culoarea planetei care imbina albastrul cu diferite nuante de galben si portocaliu. Atunci a lesinat pret de cateva clipe. Cand si-a revenit l-a vazut pe baiat stand chiar pe marginea acelei elipse si privind ca hipnotizat in jos, spre planeta.

 Profesorul a mai vazut atunci un fel de palnie stralucitoare care se ridica dintr-un punct de pe acea planeta, catre locul in care se aflau ei. S-a speriat foarte tare si s-a departat cativa pasi. Nu si-a amintit dupa aceea foarte clar ce a urmat. Stie doar ca lumina a crescut mult in intensitate, devenind alba, si ca, la un moment dat, suprafata elipsei a devenit foarte stralucitoare.

 Apoi l-a vazut pe baiat pasind pur si simplu peste pragul acesteia si disparand in jos, prin ea. Imediat dupa aceea stralucirea a inceput sa scada si profesorul s-a apropiat de marginea spatiului gol. A vazut cum "palnia" formata se retragea catre acea planeta foarte frumoasa, iar universul din jur redevenea linistit.

 Dupa un timp a vazut din nou acel vortex luminos ridicandu-se de pe planeta catre el si s-a speriat din nou, fugind catre iesire. Cu ultimele puteri a alergat in sat la sectia de Politie si a cerut sa vorbeasca la Bucuresti cu omul de legatura din SRI. In aceeasi seara au sosit trei agenti si profesorul i-a condus imediat in subteran.

Nu se stie exact cum, unul dintre ei a disparut la fel ca baiatul. Au revenit din nou la suprafata si au ramas toata noaptea la intrare. A doua zi a mai venit de la Bucuresti un reprezentant special care s-a dovedit total depasit de situatie si a ordonat astuparea imediata a intrarii.

I-a insotit doar soferul betonierei care a facut, la randu-i, o greseala fatala. Neobservat de nimeni, i-a urmat in pasajul misterios si la vederea filonului de aur si-a pierdut mintile. Dupa ce au astupat intrarea cu beton, ofiterii SRI l-au lasat pe profesor la Postul de Politie, iar ei au plecat cu masina spre Bucuresti. Nu au mai ajuns niciodata la destinatie, dupa cum am precizat la inceput.

 

Antarctica-muntii Orastiei-Alaska-Jupiter. Piramida de foc

La data de 22 ianuarie 2007, echipamentul bazei militare americane Macor din sud-vestul Antarcticii a inregistrat o activitate neobisnuita pe unul din varfurile muntilor de joasa inaltime, aflat la o departare de aproximativ 20 de kilometri. Astfel de semnale ciudate se inregistrasera si in anul precedent, indicand o triangulatie dubla, speciala: cu muntii Orastiei din Romània si cu muntele McKinley din Alaska. In niciuna din acele regiuni Serviciul de Contrainformatii Militare al SUA nu avea referinte despre activitati dubioase, asa ca nimeni nu intelegea care este semnificatia acelor zone.

Surpriza a venit deci in luna ianuarie cand cele trei puncte au fost legate la randul lor prin indicarea unei rezultante in spatiul cosmic, avand ca tinta satelitul Europa al lui Jupiter. Atunci, o zona precisa a calotei ce acoperea acea zona muntoasa din Antarctica, de langa baza Macor, se topise in doua ore, dand la iveala un dispozitiv tehnologic de o complexitate extraordinara.

Din fotografii se vedea ca obiectivul avea o forma de trunchi de con, cu baza o elipsa; in mod evident, functiona ca un fel de "baliza cosmica". Ca dimensiuni, era cam cat o cladire cu trei etaje, iar aproape de varf, cam la doua treimi de baza, prezenta un fel de "guler", ca un evantai amplu, posibil un fel de antena.

 Americanii nu au putut identifica sursa exceptionala de energie care a putut topi o masa gigantica de gheata in doar doua ore, baliza fiind acoperita cu un strat de 210 metri de gheata, dar in mod evident acea sursa provenea din interiorul dispozitivului.

 Dupa topirea ghetii, baliza incepuse sa emita niste semnale luminoase de o intensitate colosala, intr-un ritm foarte rapid, asemanator pulsarilor. La 72 de ore dupa declansare, in dimineata zilei de 24 ianuarie 2007, orice manifestare de acest gen a incetat.

 Dispozitivul a continuat totusi sa functioneze emitand energie si pastrand perfect uscat spatiul care-l inconjura. Baliza era luminata si in mod evident exista o anumita activitate interioara, insa emisiile energetice puternice incetasera.

Cercetarile au stabilit putine lucruri. Problema cea mai spinoasa era ca din primele analize ale codurilor luminoase, era clar ca se intampla ceva, in directa legatura cu locatiile din Romània si Alaska. Chestiunea se complica si mai mult atunci cand se analiza rezultanta spre satelitul Europa al lui Jupiter.

 
Nimeni nu a inteles care era natura "amenintarii", dar toti au fost de acord ca ceva avea sa se intample. Simetria luminoasa extrem de complicata reprezenta, dupa calculele savantilor, un fel de "numaratoare inversa". Dar explicatiile puteau fi cu totul altele decat cele legate de ideea unei distrugeri in masa, cataclismice. "Radarul antarctic" a fost un incident planetar, observabil din multe state si care nu poate fi negat, cel putin la nivelul serviciilor secrete.

---

Walla! Mail - Get your free unlimited mail today