COMUNISTA ANA PAUKER .

Întoarcerea  delegaţiei româneşti de la Moscova, 27 iunie 1947. Ana Pauker e în centru, iar în dreapta ei pe Dej Ana Pauker-The Rise and Fall of a Jewish Communist (Ana Pauker-Ascensiunea şi căderea unui comunist evreu), de Robert Levy, a fost publicată de Editura California University Press, din Los Angeles, SUA Volumul a fost tradus şi în limba română la Editura Polirom, cu titlul Gloria şi decăderea Anei Pauker. Cititorul român se va întreba mirat de unde provine acest interes pentru Ana Pauker din partea unui scriitor american şi, mai ales, publicarea acestei cărţi de către o editură de prestigiu ca aceea a Universităţii statului California. Răspunsul este dezarmant de simplu: Ana Pauker a fost prima femeie ministru din istoria lumii. La decenii distanţă, au apărut pe rând şi alte femei celebre cu rang de ministru şi chiar de prim-ministru (Indira Gandhi, Golda Meir, Hillary Clinton, Margaret Lady Thatcher).   Autorul cărţii de faţă, Robert Levy, este doctor în istorie al Universităţii Statului California – Los Angeles . Iar cele 17 pagini cu bibliografia cărţii denotă un studiu aprofundat al carierei Anei Pauker. Pentru eventualii cititori sceptici sau ostili acestui subiect de studiu, este edificator aforismul tipărit de autor ca motto pe prima pagină a cărţii sale: „În sfârşit, dar nu şi în ultimul rând, era Ana Pauker... Totdeauna când mă aflam în prezenţa ei, ea era ca un boa constrictor care tocmai fusese hrănit şi care, de aceea, nu urma să te mănânce – pentru moment! Grasă şi înceată aşa cum părea, ea avea tot ce este respingător şi totuşi oribil de fascinant la un şarpe. Mi-am putut uşor imagina, numai din observarea ei, cum şi-a denunţat ea propriul soţ, care drept urmare a fost împuşcat; iar întâlnirile mele ulterioare cu ea mi-au arătat strălucirea rece şi inumană prin care ea a dobândit puternica funcţie pe care o ocupa" (Ileana, Prinţesă a României, Arhiducesă de Austria, în lucrarea I live, again). Editura americană a acestei biografii a Anei Pauker subliniază că faptul cel mai uluitor al carierei sale este acela că a progresat într-o ţară care dispreţuia profund femeile şi evreii. Ea apare în această carte ca o femeie de o remarcabilă putere, dominată de conflict şi contradicţii mai mult decât de dogmatism. Prestigioasa revistă americană „Time" a pus fotografia Anei Pauker pe întreaga copertă a numărului din septembrie 1948 sub titlul „Cea mai puternică femeie în viaţă". Cartea enumeră cu exemple cum a sfidat în mod repetat Ana Pauker directivele liniei staliniste privind colectivizarea agriculturii în România, spre disperarea consilierilor sovietici trimişi de Stalin la Bucureşti. Ca prima femeie ministru din toate timpurile (1947-1952) şi de oriunde pe glob, ea a permis emigrarea nelimitată a evreilor din România spre Israel , dar a făcut asta rămânând angajată ferm în mişcarea comunistă internaţională. La intervenţia lui Molotov, Ana Pauker este scoasă din închisoare şi va rămâne cu arest la domiciliu până la decesul ei din 3 iunie 1960. Urna cu cenuşa ei va fi depusă la Mausoleul din Parcul Carol, iar după dezafectarea acestuia, urna va fi luată de familie şi dusă în Israel . În încheiere, autorul cărţii concluzionează lapidar că Ana Pauker poartă răspunderea şi condamnarea concetăţenilor ei pentru duplicitate în forţarea comunismului asupra societăţii româneşti, total străină doctrinei comuniste şi împotriva căreia a încercat să reziste. De la Hannah Rabinsohn la Ana Pauker Autorul prezintă cariera ei, metodic şi fără menajamente. Ana Pauker, la naştere Hannah Rabinsohn, s-a născut la 13 februarie 1893 în comuna Codăeşti, judeţul Vaslui, într-o familie de evrei sărmani, în care nu se vorbea româneşte, ci idiş. Tatăl ei, Hersh Kaufman Rabinsohn, era shohet, adică măcelar în practica rituală kosher şi mic funcţionar la sinagogă. Mama sa era vânzătoare de alimente. În anul 1911, Hannah Rabinsohn primeşte prima ei angajare ca învăţătoare la clasa I a şcolii primare evreieşti. În anul 1915, ea se înscrie în Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România, iar în 1917, aderă la aripa pro-bolşevică a aceluiaşi partid. Din 1921, Hannah Rabinsohn devine Ana Pauker prin căsătoria ei cu inginerul Marcel Pauker, un socialist evreu de elită, cu studii universitare absolvite în Elveţia. A nu se confunda cu Karl Pauker, bărbier din Budapesta, căzut prizonier la ruşi în Primul Război Mondial şi devenit, din 1924, unul dintre bodyguarzii lui Stalin. Karl va fi promovat de Stalin şef al Gărzii Kremlinului, funcţie pe care o ocupă până în anul 1937, când va fi arestat şi împuşcat fără judecată, fără a fi reabilitat postum. În realitate, nu şi-a denunţat soţul, pe Marcel În anul 1921, soţii Pauker aderă la Partidul Comunist din România. Primul lor copil, o fetiţă, Tania, moare de dizenterie la 7 luni de la naştere. În anul 1926, la Viena, se naşte fiul lor Vlad, iar în 1928, la Moscova, se naşte fiica lor Tatiana. În anul 1932, Ana a mai făcut la Moscova o fetiţă, Maria, cu Eugen Fried (1900-1943), un evreu din Cehoslovacia, care era instructor al Cominternului. La ordinul liderilor sovietici, primii doi copii, Vlad şi Tatiana, sunt plasaţi în case de copii din URSS, iar Maria va fi crescută în Franţa de familia şefului Partidului Comunist Francez, Maurice Thorez. Ana Pauker a lucrat ani de zile la Paris împreună cu Eugen Fried ca instructori bolşevici pe lângă conducătorii comuniştilor francezi. Arestată şi brutal maltratată de mai multe ori, Ana şi Marcel Pauker au trăit un număr de ani în exil la Praga , Berlin şi Paris . În anul 1928, Ana este admisă la Şcoala de Partid „Lenin" din Moscova, care pregătea pe viitorii conducători ai Internaţionalei Comuniste (Comintern). Este promovată rapid în conducerea acestuia, unde ajunge mâna dreaptă a lui Dmitri Manuilsky – adevăratul şef al Cominternului. În anul 1934, Ana se reîntoarce în România, unde, un an mai târziu, este arestată, judecată public şi condamnată la 10 ani de închisoare. Pe când era închisă la Doftana, Ana află despre arestarea în URSS a soţului ei Marcel de către NKVD, dar abia în anul 1959 va afla că Marcel a fost împuşcat încă din 1936. Temuta „Tovarăşă Ana" Autorul demontează cu detalii concrete legenda falsă potrivit căreia Ana l-ar fi denunţat bolşevicilor pe soţul ei ca fiind troţkist. În luna mai a anului 1941, aceasta este eliberată din închisoare şi predată grănicerilor sovietici, în schimbul parlamentarului Ion Codreanu, aflat în închisoare în URSS. După invazia URSS de către nazişti, Ana Pauker lucrează la postul de radio moscovit România Liberă şi organizează primele divizii ale Armatei Roşii formate din voluntari români căzuţi prizonieri în URSS. Interesant de menţionat că printre iscăliturile liderilor bolşevici care au decis dizolvarea în 1943 a Cominternului se poate vedea şi semnătura Anei Pauker. De fapt, şi în memoriile lui Gheorghi Dimitrov, recent publicate în SUA, se confirmă că Ana Pauker era în fruntea grupului de comunişti români aflaţi la conducerea Cominternului de la Moscova. În septembrie 1944, Ana Pauker revine în România cu grad de general în cadrele active ale Armatei Roşii şi cu mandatul de preluare a conducerii Partidului Comunist Român. Aici, Ana va activa ca lider neoficial al CC al PCR până în octombrie 1945, când este ales secretar general Gh. Gheorghiu-Dej. În realitate, Ana Pauker va rămâne pentru anii următori liderul de facto al României, cu funcţii în secretariatul CC al PCR şi membră a Biroului Politic. Martori oculari au consemnat în amintirile lor că Ana Pauker impunea celor din jurul ei, cu prezenţa sa energică, hotărâtă şi curajoasă la dezbateri complicate pe care alţii le tratau cu prudenţă. Bună oratoare, Anei Pauker îi plăcea să-şi înceapă cuvântările din România cu declaraţia tăioasă: „Stalin mi-a spus următoarele:...". Şi se făcea linişte în sală pentru că se ştia că ea nu exagera deloc. Rămân nedesluşite metodele prin care Ana Pauker şi-a câştigat accesul la Kremlin, unde era cunoscută şi temută de toţi ca „Tovarăşa Ana". Acest lucru îl spune şi Gh. Dimitrov, care era şeful ei la Moscova. Se cunoaşte acum din stenogramele şedinţelor Biroului Politic sovietic că Molotov insista ca Ana Pauker să fie secretarul general al PCR şi nu Gheorghiu-Dej, dar s-a opus Stalin. Acesta este înregistrat spunând că „Gheorghiu-Dej este muncitor de profesie, pe când tovarăşa Ana nu este nici măcar de etnie română". Tot Molotov este cel care a intervenit personal la Bucureşti pentru eliberarea din închisoare a Anei Pauker imediat după decesul subit al lui Stalin de la 5 martie 1953. Practic, Molotov i-a salvat viaţa pentru că Gheorghiu-Dej pregătise suprimarea Anei Pauker o dată cu cea a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, rămas celebru în epocă pentru fraza lui dispreţuitor de hilară: „...construirea socialismului în România poate să mai aştepte până îşi dă Ghiţă (Dej) bacalaureatul" (pag.151). Autorul acestei biografii aduce detalii inedite despre unele aspecte ale activităţii Anei Pauker ca ministru de Externe, detalii care au fost ascunse publicului până acum. Sunt oferite exemple edificatoare în acest sens din masivul dosar de documente ale Anei Pauker de la Cancelaria CC al PMR, devenite accesibile istoricilor români şi străini. Robert Levy a avut acces la aceste documente şi le menţionează în cele 17 pagini ale bibliografiei, aflate la sfârşitul cărţii. Ana Pauker, oponent al colectivizării Ana Pauker a avut curajul să se opună colectivizării forţate a agriculturii României. În anul 1950, ea s-a internat într-un spital din Moscova pentru tratament contra unui cancer depistat la sân. În absenţa ei din ţară , comuniştii de la Bucureşti au declanşat o campanie accelerată de colectivizare forţată a agriculturii româneşti. După întoarcerea de la Moscova a Anei Pauker ,nu s-a mai putut constitui, din cauza opoziţiei ei, nicio gospodărie agricolă colectivă în tot cursul anului următor. Ea începuse să fie văzută drept o apărătoare a micii gospodării ţărăneşti, spre furia consilierilor sovietici aflaţi pe atunci în România. Lista acestor acte temerare este lungă şi merită menţionate câteva dintre ele. Astfel, ca ministru, Ana Pauker: 1. a blocat campania de exterminare a „chiaburilor"; 2. a oprit procesele anti-Tito iniţiate de sovietici şi sateliţii lor din Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia şi Albania; 3. s-a opus începerii procesului contra lui Lucreţiu Pătrăşcanu; 4. a oprit reprimarea veteranilor români din războiul civil din Spania; 5. a stopat urmărirea judiciară a sioniştilor din România care începuseră din 1950 să fie persecutaţi la instigaţia Moscovei. Niciun sionist n-a putut fi adus în faţa justiţiei până la căderea de la putere a Anei Pauker. Cartea se citeşte uşor şi cu mare interes pentru că autorul abordează cu egală detaşare toate identităţile Anei Pauker, adică cea de stalinistă, de cetăţeană a României, de evreică şi de femeie-mamă. La acest ultim capitol de femeie şi mamă, aflăm faptul că, în anul 1945, Ana Pauker a luat-o de la Paris cu forţa pe fiica ei cea mai mică, Marie, de la Aurore Thorez, singura mamă pe care copila o cunoscuse până atunci. După ce a asigurat-o pe Marie că va putea reveni la Paris s-o revadă pe Aurore în fiecare vară, Ana Pauker îşi va călca promisiunea chiar din anul următor. Fata Anei Pauker a povestit autorului cărţii că mama ei naturală a rupt toate legăturile cu familia ei din Franţa sub pretextul dubios că, refuzând să-i dea lui Maurice Thorez divorţul cerut de acesta, Aurore ar fi vătămat politic Partidul Comunist Francez, sau alt pretext, că Aurore devenise „prea burgheză", prin faptul că era proprietara unui hotel. Ana Pauker a fost arestată la domiciliu până la moarte, în 1960 Tot Marie spune că atunci când Aurore se pregătea să vină ea însăşi în România să-şi vadă fata pe care o crescuse în Franţa, Ana Pauker a rupt orice comunicare şi legături cu Aurore. Ana Pauker s-a purtat la fel cu fratele ei, Zalman Rabinsohn, pe care, după ce l-a convins să vină în România, nu l-a mai lăsat să se întoarcă în Israel nici chiar atunci când bătrânul lor tată, Hersh Kaufman Rabinsohn, se stingea din viaţă acolo, în Israel. Aşa se face că, la 18 februarie 1953, când Ana Pauker este arestată, o dată cu ea este închis şi fratele ei, Zalman Rabinsohn, aflat în România. Urmează zile grele în viaţa lor, ca urmare a interogatoriilor neîntrerupte. În cea mai fidelă tradiţie sovietică, specifică acelor vremuri întunecate, se urmărea smulgerea de la Ana Pauker, prin orice mijloace, a unor depoziţii incriminatorii contra altor demnitari ai regimului, a căror înlăturare din guvern era dorită de Gheorghiu-Dej (Teohari Georgescu, Vasile Luca etc.). Din vara anului 1952 începuse aplicarea torturii la anchetarea membrilor de partid, fapt care l-a determinat pe autorul cărţii să se îndoiască de veracitatea informaţiilor obţinute la interogatoriile organizate după iulie 1952. La două săptămâni de la arestarea Anei Pauker, moare subit Stalin, fapt care o salvează în multe privinţe pe Ana Pauker din ghearele lui Gheorghiu-Dej care-i dorea moartea, aşa cum reuşise să facă anterior cu Ştefan Foriş şi, ulterior, cu Lucreţiu Pătrăşcanu. La intervenţia lui Molotov, Ana Pauker este scoasă din închisoare şi va rămâne cu arest la domiciliu până la decesul ei din 3 iunie 1960. Urna cu cenuşa ei va fi depusă la Mausoleul din Parcul Carol, iar după dezafectarea acestuia, urna va fi luată de familie şi dusă în Israel . În încheiere, autorul cărţii concluzionează lapidar că Ana Pauker poartă răspunderea şi condamnarea concetăţenilor ei pentru duplicitate în forţarea comunismului asupra societăţii româneşti, total străină doctrinei comuniste şi împotriva căreia a încercat să reziste.