Există un dosar Roşia Montană
Procuror
militar col. (r) Gheorghe Oancea, despre afacerea cu aur a secolului:
"Există
un dosar Roşia Montană. El trebuie redeschis de DNA!"
- Ambasadorul Gâf Deac l-a adus pe Frank
Timiş
- Roşia Montană, afacere de aventurier, nu
proiect
- Un ofiţer MAPN a cartografiat zăcămintele,
a vândut şi a ajuns director la RMGC
- Vânzarea aurului a început cu Protocolul de
colaborare pentru exploatarea haldelor de steril
- C.P. Tăriceanu şi R. Berceanu au avizat
proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources
- Au plecat 80 de tone de minereu pentru
expertiză
- Aurul de la Roşia Montană a fost dat cu
250.000 de dolari
- Au mărit perimetrul minei de câteva ori
- Suspiciune de fraudă bursieră
- Afacerea Roşia Montană şi intrarea în NATO
- Experţii în situri istorice au tras doar un
chiolhan la Câmpeni
- La Curtea de Arbitraj de la Viena
recâştigăm totul
- Cum a reuşit Timiş prin Tender să deschidă
toate uşile instituţiilor statului?
„Asasinii
economici” ai Roşiei Montane
Bănuiesc că
atunci când vă uitaţi la televizor vă apucă râsul văzându-i dezlănţuiţi pe
„specialiştii” în problema Roşia Montană...
Şi râsul şi revolta în
acelaşi timp... Dar este opinia oamenilor, ei îşi spun părerea având informaţii
la un anumit nivel, de o anumită natură. Oamenii sunt dezinformaţi de multe
ori, înţelegeţi? E firesc ca ei să-şi spună punctul de vedere atât timp cât nimeni,
dar nimeni (!?) competent din societate, nu vine să spună: ”Uite, lucrurile
stau aşa”. În primul rând mi se pare o aberaţie această comisie parlamentară.
Este o translatare a răspunderii, când e clar că Roşia Montană este o afacere,
nu proiect - mulţi spun că e proiect, de unde? -, este o afacere veroasă! E
construită pe laşitatea noastră a românilor, pe un „pumn de arginţi” dat unor
persoane din vremea aceea care, din punctul meu de vedere, vindeau tot. Ar fi
vândut şi bulevardele şi trotuarele. Dezinteres total cuplat pe nesiguranţa
zilei de mâine şi căutau să adune şi ei ceva... Şi vindeau tot! Vindeau având
credinţa că ceea ce vând nu le aparţine, domnule. Fals!
Eu, ca procuror militar în
secţia parchetelor militare, în anul 2002 în toamnă, am fost sesizat de
Serviciul Român de Informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte penale care
vizau siguranţa naţională. În vizorul SRI era un maior din Direcţia Topografică
a MApN care în perioada ’95-’96 - sau mai târziu, nu mai reţin chiar exact
perioada exactă -, desemnat să desfăşoare misiuni topografice, făcuse în zona
Roşia Montană o mulţime de cercetări de specialitate, în ideea că în acea zonă
ereu amplasate şi nişte unităţi militare. Din elicopter, sau de la sol, s-au
făcut fotograme, măsurători de tot felul în materia amplasării şi structurii
întregii zone, chestiuni care au fost înregistrate pe nişte dischete, după care
acest ofiţer îşi dă demisia din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi
devine unul dintre directorii Gabriel Resources. Sesizarea a venit la mine
împreună cu alte documente care indicau faptul că acest ofiţer a săvârşit nişte
fapte penale. Fireşte că am început cercetările în acea cauză şi nu m-am
limitat doar la transmiterea de date secrete cu caracter militar către persoane
neautorizate ce aducea atingere siguranţei naţionale. Am pătruns mai în
profunzimea acestei afaceri care se numeşte astăzi Roşia Montană. Ce am
constatat, domnule? Că prin 1996, când la ambasada României din Sydney a fost
numit ambasador un anume domn Gâf Deac, care anterior îndeplinise funcţia de
ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor şi avea în
responsabilitate activitatea minieră. Acest domn ambasador a intrat în legătură
cu un cetăţean australian de origine română, un anume Frank Timiş (n.r. - fost
Vasile Timiş), care, deşi nu avea nicio specializare în domeniul minier, şi-a
arătat - vai de mine - aplecarea pentru a investi în mineritul din România.
Acest Frank Timiş, după datele existente la dosar la acea vreme, era suspectat
de tot felul de infracţiuni legate de traficul de droguri. Fireşte că a atras
atenţia autorităţilor noastre la vremea aceea, după ce şi-a început activitatea
în România, dar, vedeţi dumneavoastră, instituţiile se pare că nu erau încă
aşezate, în serviciile secrete se schimbau generaţii, au fost aduşi tineri care
poate aveau veleităţi, dar nu aveau experienţa şi organizarea care presupuneau
o activitate foarte serioasă.
Cert este că Frank Timiş vine
în România, i se deschid toate uşile la Ministerul Industriilor, la Regia
Cuprului şi Aurului Deva, la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi
implicit la mina Roşia Montană. Prin ’97, după aceste tatonări, se realizează,
domnule, un protocol de cooperare. Chiar aşa se şi numea, Protocol de Cooperare
între firma Gabriel Resources, patronată de acest Frank Timiş - un off-shore
care-şi avea sediul în Insula Jersey din Channel Islands -, şi Regia Cuprului
şi Aurului Deva. La momentul acela, activitatea minieră la Roşia Montană trecea
prin mari dificultăţi. Toată activitatea era subvenţionată de stat. Tot aici îl
cunoaşte pe Ovidiu Tender (n.a. – se spune că Tender şi Timiş sunt de fapt rude
prin alianţă). Tender preluase în 1995 Institutul de Cercetări Mineralogice,
institut care - vă daţi seama -, după atâţia ani de activitate, deţinea
extraordinar de multe date privind mineritul din România; analize,
prospecţiuni, cercetări... Cert este că, după ce se realizează acest protocol,
se observă, foarte interesant, că găsim funcţionari ai statului, foşti sau
chiar activi, din Regia Cuprului şi Aurului Deva sau ANRM, în consiliile de
administraţie ale Gabriel Resources şi Tender Group S.A. Foarte ciudat. Ori
aşa, ori aşa!
Conflict de
interese clar.
Nu era doar conflict de
interese, era şi o remunerare pentru datele pe care le-au pus la dispoziţie. Pe
listele Gabriel Resources apare şi acest director, maiorul din MApN care-şi
dăduse demisia şi transmisese, conform serviciilor, date secrete ce afectau
siguranţa statului.
Cum apar în
poveste Berceanu şi Tăriceanu?
Aflându-se de interesul
privind activitatea minieră de la Roşia Montană, au mai existat şi alte firme
care au făcut oferte de cooperare-colaborare cu autorităţile statului român.
Cel puţin două dintre ele au făcut memorii şi ulterior plângeri la Ministerul
Industriilor pentru că efectiv nu au fost luate în seamă, ceea ce trezeşte
suspiciuni majore. Când vrei să faci un lucru corect - într-adevăr treci prin
dificultăţi economice tu ca ţară, nu poţi să-ţi permiţi investiţii majore -, le
acorzi şi ălora o şansă... Mi-aduc aminte că în dosar se vorbea foarte clar de
plângeri făcute de reprezentanţii unor firme serioase din Europa. Toate au fost
tratate cu dispreţ total, în mod ciudat şi suspect. Domnule, la un moment dat
prin 1997 - c-aici este problema extraordinară - se redactează un Proiect de
Contract de asociere între Gabriel Resources şi Regia Cuprului şi Aurului Deva
(ulterior Minvest) vizând asocierea în vederea realizării unui obiectiv - şi
atenţie la o chestiune care este esenţială! -, propunerea partenerului străin,
a lui Gabriel Resources, avea ca element de esenţă reexploatarea
haldelor de steril, domnule!
Deci aceasta era chestiunea
în discuţie; reexploatarea sterilului, nicidecum exploatarea perimetrului
virgin, neexploatat... prin tehnologie avansată... Potrivit protocolului iniţial
şi a prevederilor contractuale, conivenţa a fost ca partea română să deţină din
acţiunile noii societăţi ce urma, atenţie (!), ce urma a fi înfiinţată, 40%,
dar nu mai puţin de 20%, iar partea străină, 80%, dar nu mai puţin de 60%.
Acest aşa-zis contract - ţin minte că avea scris sus, în stânga, pe prima
pagină, titulatura „Proiect” - a fost semnat de 6-7 persoane cu
responsabilităţi majore din cadrul Întreprinderii Roşia Montană, Regiei Deva,
ANRM... Mai mult, la dosar se află două adrese semnate de doi miniştri în
funcţie în acea perioadă, Călin Popescu Tăriceanu şi Radu Berceanu, care deşi
văd că e vorba de o firmă fără experienţă în domeniul minier, cu sediul într-un
paradis fiscal, fără să obiecteze în vreun fel, îşi dau acordul pentru
constituirea acestei societăţi mixte. La momentul respectiv, prin protocolul de
colaborare şi ulterior prin proiectul de contract, societatea ce urma a fi nou
înfiinţată dobândeşte dreptul de explorare,
deşi - mare, mare atenţie acum la o chestiune foarte subtilă! - iniţial se
stipula reexploatarea haldelor de steril. Dom'le, punct!
Pentru ca
mai apoi să treacă pe şest şi la exploatare...
Asta-i cu totul altceva. Ei
au previzionat de la început că vor primi şi dreptul de exploatare. Dar să
revenim, acest proiect de contract este foarte important. El are forma juridică
a unui contract de asociere, doar că el are o precizare sus în stânga –
„Proiect de contract”. Orice litigiu, scrie în contract - nu poveşti cu New
York sau Londra -, se soluţionează de către Curtea de Arbitraj de la Viena.
Punct!
Mai mult, odată cu dreptul de
explorare, această companie care nu era încă înfiinţată face nişte sondaje, mai
exact recoltează opt containere de minereu, circa 80 de tone, care sunt
expediate în Australia. Minereul în discuţie devine obiect de cercetare a uneia
dintre cele mai prestigioase firme din lume, specializată în determinarea
conţinutului de metale preţioase dintr-un minereu prezentat spre analiză.
Mi-aduc foarte bine aminte că în perioada aceea am solicitat directorului adjunct
al SRI ca, prin mijloacele specifice pe care dumnealor le au la dispoziţie,
să-mi identifice locaţiile din zona Roşia Montană de unde s-au prelevat acele
80 de tone de minereu puse în containere. Sunt documente vamale care atestă
acest transport. Şi vin doi ofiţeri SRI la mine şi le spun că există
suspiciuni, că era clar pentru mine ca anchetator că, atâta timp cât ei
preconizaseră reexploatarea haldelor de steril, n-aveau ce să trimită sterilul
în Australia să constate nu-ştiu-ce conţinut care deja era ştiut. Le spun de
asemenea să verifice de unde s-au prelevat cele 80 de tone de minereu. După
vreo 8-10 zile au revenit cei doi ofiţeri şi mi-au spus: ”Domnu’ procuror,
domnu’colonel, nu am reuşit să identificăm locaţiile şi de unde au fost
expediate cele 80 de tone către Australia!”, ceea ce mi s-a părut extraordinar
de suspect. Deja, din acel moment am intrat în nişte îndoieli majore vizând
obiectivitatea cercetărilor şi a datelor care în ultima vreme nici nu mai
veneau. Mai mult, pe parcursul acestor cercetări prealabile, mi-apare la dosar
un document din partea MApN care, vezi tu Doamne, stabilea că datele care
făceau obiectul infracţiunii pentru care era cercetat maiorul au fost
desecretizate, deci nu mai sunt secrete de stat. Un alt aspect deosebit de
ciudat.
Aurul de la
Roşia, dat pe preţul unei case!
Şi-acum ţineţi-vă bine! E un
lucru despre care nu vorbeşte nimeni. În acel proiect de contract este trecut
preţul plătit de Gabriel Resourcespentru cele 80% din acţiunile minei Roşia
Montană. Şi mi-aduc aminte că este vorba de suma de un miliard şi vreo două
sute şi ceva de milioane de lei vechi, sumă echivalentă la acea vreme cu circa
250.000 de dolari.
O vilă mai
răsărită pe vremea aceea...
Cam aşa ceva... Unul dintre
directorii din 2003 de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale îmi spunea:
“Păi, domnule procuror, cu aceşti bani nu s-au plătit nici eprubetele din
laboratoarele minelor “. Deci asta reprezenta preţul minei, 80% din asociere,
două sute şi ceva de mii de dolari.
80% dintr-un
activ subevaluat. Care ar fi realitatea în privinţa zăcămintelor din subsolul
Roşiei?
80% din mina Roşia Montană,
din Întreprinderea Minieră Roşia Montană, ăsta este obiectul contractului. În
felul acesta revenim la o chestiune foarte interesantă, la care iar nu răspunde
nimeni: de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi până la acest moment, mina
Roşia Montană a avut un perimetru strict determinat de 12 km². O să vedeţi că,
până la finalizarea contractului, perimetrul acestei mine s-a extins în 2-3
rânduri. Şi o să vă explic cum s-a procedat. Mai întâi, de la 12 km² se face
extinderea la 24 km², urmând ca apoi suprafaţa să crească la 42,3 km². Păi
atunci ne întoarcem la ce am spus prin Protocolul de Colaborare, şi anume
„reexploatarea haldelor de steril”. Păi vorbim de reexploatare sau de minerit
la propriu, pe filon, prin extinderea perimetrului minei? Ce mai vorbim de
tehnologii ultraperformante şi de nu ştiu ce? Este aberant! Spuneţi-mi şi mie,
dacă sunteţi de bună-credinţă, domnilor investitori americano-canadieni - că de
fapt ăştia sunt jucătorii la bursă -, sau facem minerit clasic cu cianurare? Şi
de asemenea, dacă sunteţi de bună-credinţă, de unde s-au recoltat probele de
minereu încărcat în cele opt containere care-au plecat în Australia şi cu ce
drept? Partea română a examinat această operaţiune? Contractul nu era în
vigoare.
Deci de unde s-au recoltat
cele 80 de tone de minereu? Clar, s-au făcut foraje extra-perimetru. În ce
temei se extinde perimetrul? Aceşti oameni de afaceri, Tender, ceilalţi care se
asociaseră mai mult sau mai puţin cu acest Frank Timiş, au ştiut foarte bine ce
fac. Au pornit de la reexploatarea haldelor de steril, vizualizând clar că se
vor exploata zone virgine. De ce vă spun treaba asta?
Pentru a forma dosarul de
listare a societăţii Roşia Montană la bursa de metale preţioase la Vancouver au
avut nevoie de rezultatele analizei firmei australiene care a făcut examinarea
probelor de minereu şi care - vă spun sigur - au generat un conţinut aurifer şi
argintifer surprinzător de mare, ceea ce atestă clar că probele
au fost recoltate din perimetru virgin, nicidecum din haldele de steril sau din
mina în mare parte exploatată. La momentul acela se achiziţionau terenuri,
case, şcoli în acel perimetru. Se cumpărau când noi nu aveam bătut în cuie
contractul de asociere.
Frauda
bursieră - delict federal
Deci ei au
listat la bursă o fantomă...
Dosarul de listare al
societăţii la bursă trebuia să cuprindă: contractul de asociere între Gabriel
Resources şi autorităţile statului român, analizele din Australia, datele
topometrice, topografice de la ofiţerul nostru cercetat, datele de cercetări,
prospecţiuni anterior geologic dobândite de la Insitutul de Cercetări
Mineralogice şi Geologice a lui Tender şi alte ceva documente. Eu vă spun un
lucru: certitudinea mea este vis-a-vis de modul în care eu am intuit că s-au
produs lucrurile, şi vă mai dau un argument esenţial: în 2002, Întreprinderea
Minieră Roşia Montană era subvenţionată de stat. Păi atunci cum vorbim noi de
contract ferm de asociere în fapt şi-n drept? Putem noi vorbi că o societate
mixtă este subvenţionată de stat? Acestea sunt lucruri care pot fi verificate.
Se alocau sume de la bugetul Ministerului Industriilor care subvenţionau
activitatea. Vi se pare esenţial sau nu? Păi lăsând la o parte modul de
achiziţionare a celor 80% de acţiuni, care nu se puteau face nici la acea vreme
prin încredinţare directă, vine unu’ „ia, bă, 1 miliard 200 şi ceva de milioane
de lei vechi, cumpără 80% din acţiunile minei”. Vi se pare logic? Stai, domne,
am şi oferte de la firme europene, am memorii, am plângeri, care sunt în
minister acolo. Nu se poate. De ce îi dai numai ăluia domne, şi nouă nu ne dai?
Bagă-ne şi pe noi în competiţie.
Certitudinea mea, pe datele
efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiş, prin Gabriel Resources,
a săvârşit o infracţiune de fraudă bursieră, care este o infracţiune foarte
gravă, infracţiune federală în spaţiul nord-american. Ce-a făcut el, din
punctul meu de vedere? Atâta timp cât proiectul de contract a fost prezentat
unui cabinet notarial din Alba Iulia, nu ştiu care anume - nu am reuşit să
ajung la acel stadiu al cercetărilor, urma să fac aceste cercetări -, a fost
tradus fără precizarea „proiect ” şi legalizat, şi alături de celelalte
documente despre care am vorbit, a fost întocmit un dosar pentru listarea
acţiunilor societăţii şi au început să curgă banii. În perioada aceea, din ce
îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui Gabriel Resources,intraseră
vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele din dosar.
La bursa de la Vancouver, ne
aflam în prezenţa unei societăţi Roşia MontanăGold Corporation, cu un dosar de
listare în bună regulă, acţiuni care creşteau exorbitant vis-a-vis de datele
respective, ce trădau un conţinut uriaş de aur şi argint în mina Roşia Montană.
A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea
reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne.
Şi cum se
verifică toate aceste lucruri?
Numai printr-o comisie
rogatorie, printr-o sesizare şi printr-o cooperare cu autorităţile
nord-americane putem afla exact care este rezultatul, văzând dosarul de listare
la bursă. Însă comisiile rogatorii au şanse mici de reuşită pentru că
autorităţile americane îşi vor proteja investitorii. Sunt două planuri foarte
inteligent făcute de Timiş, Tender şi compania..
Păi Timiş
parcă era un pion...
Domnu’, lăsaţi pionul cu două
miliarde de euro şi cu avere. Staţi cuminte că nu-i chiar pion. La rândul lui a
fost folosit şi apoi a „miruit” pe toată lumea, dom’le. Au venit o groază de
bani de la investitorii americano-canadieni.
Deci în timp ce contractul
era bine mersi în vigoare, la bursă, în România contractul era în stadiu de
proiect. De ce? Avem argumente esenţiale: mina Roşia Montană este în continuare
subvenţionată de stat. Contractul era încheiat şi bătut în cuie în 2001 iar în
2002 mina era subvenţionată în continuare. De ce? Deoarece contractul nu era
contract în România, era proiect.
Doi. Cum se putea face
extinderea perimetrului? Doar dacă mina aparţinea statului. Păi ce fac, îţi dau
ţie societate mixtă în care tu, străin, ai 80%, extraperimetru pe teritoriul
virgin al minei, când tu spui că reexploatezi haldele de steril? Daţi-mi o explicaţie,
să răspundă cineva la aceste întrebări. În timpul anchetei m-am dus la Agenţia
Naţională a Resurselor Minerale şi am discutat cu doamna preşedintă Maria
Stratulat şi erau şi directorii ei în cabinet. Mi-a prezentat harta minei Roşia
Montana. Îi zic: ”Doamnă, daţi-mi vă rog o explicaţie, de ce această mină care
până la momentul aşa-zisului proiect de contract de cooperare avea 12 kilometri
pătraţi perimetru de explorare-exploatare a ajuns la 42,3?”. Toată lumea a dat
din colţ în colţ şi n-a putut da nimeni vreun răspuns. Cum se putea face treaba
asta? Prin hotărâre de guvern în condiţiile în care mina aparţinea statului.
Şi-aia doar prin nişte elemente extraordinare pentru că presupunea exproprieri
de terenuri, case, şcoli...
Ce s-a întâmplat cu ăştia de
la Gabriel Resources, care chipurile erau în curs de asociere, că ne aflam încă
în proiect, da? Ei cumpărau case, domnule! Începuseră să vină banii de la bursă
şi cumpărau case şi terenuri. Dacă cineva face o analiză de genul acesta,
profundă, vede că există diferenţe între dosarul aflat în funcţiune în România
- operabil în România că era în stadiul de proiect - şi dosarul aflat la Bursa
din Vancouver, care era dosar bătut în cuie. Una era la Vancouver, alta la
Bucureşti. Păi nu puteam să extind, domnule, perimetrul! Nu puteam să
subvenţionez activitatea minei dacă eram în asociere. Eu, stat, îi fac cadouri
ăluia? Las la o parte faptul că i-am permis să cumpere 80% din acţiuni pe două
sute şi ceva de mii de dolari, gonindu-i pe ceilalţi care veniseră să solicite
asocierea.
Văzând lucrurile acestea,
fireşte că am încercat să desfăşor în continuare acte de cercetare, uitând de
episodul cu ofiţerii SRI...
Nu dai
aurul, nu intri în NATO
Era evident
faptul că se încearcă muşamalizarea...
Găsisem o fraudă uriaşă.
Apăruseră însă Legea 78 privind actele de corupţie, Ordonanţa 43/2002 privind
înfiinţarea PNA (actualul DNA). Având date şi indicii privind acte de corupţie,
de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, fals şi înşelăciune,
dosarul trebuia declinat la organismul competent. M-am dus la Joiţa Tănase,
procurorul general din acea perioadă, şi spun cum stau lucrurile, că trebuie să
predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofiţerului de la
Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală.
Domnul Joiţa Tănase îmi spune: ”Domnule colonel, faceţi-mi o notă să-l informez
pe primul ministru pentru că mi se par foarte delicate problemele pe care
le-aţi identificat dumneavoastră”. Zic: ”Domnule procuror general, vă fac o
notă şi vă predau dosarul”. „Nu, nu, fă-mi o notă şi ţine dosarul până când îţi
spun eu”, mi-a replicat domnul Tănase. Am redactat o notă de 4-5 pagini şi i-am
remis-o.
N-am mai ştiut nimic despre
problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM să discut tot
ceva legat de dosar cu doamna preşedintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat
seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna
preşedintă îmi spune următorul lucru... Vă reproduc textual, am încă memorie
bună: „Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-a-vis
de modul de iniţiere şi derulare a cotractului cu Gabriel Resources, care
prim-ministru (n.r. - Adrian Năstase) printr-o rezoluţie pe nota respectivă
spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment
major pentru intrarea României în NATO”. Mi-a mai spus că s-a întâlnit la
Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi spus acest lucru
domnului Adrian Năstase. Când am auzit aşa ceva am rămas perplex!
Domnule, eu înţeleg că nu se
mai foloseşte termenul de colonie pentru ţările lumii a treia. Se folosesc alţi
termeni; aliat, partener, dar tot colonie suntem. Aşa se pun problemele. Pentru
a intra în Uniunea Europeană trebuie să facem asocieri cu petrolul, cu gazele,
cu autostrăzile şi-aşa mai departe. Să vedem acuma la Schengen ce mai trebuie
să dăm. Problema pe care mi-o pun eu ca şi cetăţean care am o situaţie decentă
- am o pensie rezonabilă şi o casă în care nu mi-e frig - este că am în jurul
meu bieţi oameni care n-au un loc de muncă, oameni care mor de foame. Îmi pasă
şi de oamenii de-aici de la blocuri pe care-i văd cum trăiesc şi nu-mi prieşte.
Degeaba am o bucată de pâine în plus dacă-l văd pe cel de lângă mine lipsit de
orice perspectivă. Am ajuns să-mi întreţin rudele, să le dau bani pentru medic,
să-i ajut, că nu mai fac faţă cu copiii pe care-i trimit la şcoală. Păi
înseamnă că şi eu şi alţii, într-un an-doi, dacă merge tot aşa, nu ne mai
primim naibii pensiile. Şi-atunci hai să ne dăm tot din casă, să ne vindem pe
nimic!
Dar să revin... Prin
octombrie 2003 s-a schimbat din funcţie procurorul general. A doua zi, vă rog
să mă credeţi, am făcut o adresă de declinare către PNA a dosarului existând
probe pentru fapte grave de corupţie. S-a aşezat praful de trei degete pe el.
Nu se bagă nimeni!
Aveţi câteva
concluzii? Cum se „închide” acest caz?
Concluzia mea este
următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicaţi jucători la bursă
americani şi canadieni, şi soluţionarea clară a acestei cauze presupune date
concrete ale dosarului de listare a societăţii Roşia Montană Gold Corporation
la Bursa din Vancouver, fapt care va pune în pericol interesele acestor
jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura
soluţionare a cauzei presupune o cooperare între autorităţile române,
canadiene, dar şi americane, pentru că, atunci când s-au obţinut primele date
despre mină, Frank Timiş a obţinut şi nişte credite, 3 milioane de dolari de la
o sucursală a Băncii Rothschild. Aşa rezultă din dosarul de la secţia
parchetelor militare care în parte, a fost declinat în favoarea PNA. Are
proiectul de contract, are preţul, are tot ce vreţi şi indiciile pentru a se
face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol interesele
investitorilor.
Conform spuselor
dumneavoastră, se vede tot mai clar „tunul” de pe bursă, o fraudă la care
investitorii participă involuntar şi Comoara Europei, aurul în sine, la o
cantitate şi o concentraţie mult mai mari decât cele servite opiniei publice...
Închiderea acestei afaceri pe
fraudă nu se poate face fără cooperarea autorităţilor federale nord-americane,
dar pe ei nu-i interesează Frank Timiş, îi interesează banii lor. A doua
variantă ar fi ca autorităţile noastre să identifice modul concret prin care
s-a achiziţionat 80% din patrimoniul societăţii RMGC, cum s-a făcut evaluarea,
cum şi de unde s-au scos eşantioanele, cum s-a extins perimetrul, cum s-a
subvenţionat de către stat activitatea din Roşia Montană.
Cacealmaua
lor şi potul nostru?
„Acoperire”
la nivel înalt...
Prin atitudinea celor de la
ANRM şi a ofiţerilor de la SRI care n-au dat date despre locul din care s-au
recoltat probele de minereu, se constată că s-a făcut o presiune deosebită. S-a
urmărit nesoluţionarea dosarului. Or fi dat cei de la PNA neînceperea urmăririi
penale, dar sunt curios cum au motivat acest lucru. Cum eludează faptul că
perimetrul s-a extins, într-un moment în care societatea era a statului român.
Şi vă mai spun un lucru: domnule, dacă din 1997, de când au început să bage
bani, ar fi avut un contract ferm, de-atâţia ani - că doar suntem în 2013 -,
ei, RMGC, s-ar fi dus frumos să dea statul român în judecată la Curtea de
Arbitraj de la Viena, câştigau, având argumente... Nu că n-ai autorizaţie de
mediu, ba mai stai că sunt situri istorice... Păi când ai făcut contractul
n-aveai prevederi în contract?
Şi vă mai spun ceva. În 2003,
Academia Română a desemnat un colectiv de specialişti pentru a se deplasa în
perimetrul Roşia Montană şi a întocmi un raport vizând efectul acestei activităţi
faţă de siturile istorice. Mi-au spus cei de la SRI că echipa s-a oprit la un
han de la Câmpeni, au tras un chiolhan pe cinste şi n-au mai ajuns la mină. E
trist!
Şi revenind, până acum de
zece ani, din 2003, de ce societatea n-a făcut acţiune în justiţie împotriva
statului român, să ceară despăgubiri, beneficii nerealizate... Îmi iau bănetul
şi plec! De ce? Resursele de-acolo sunt formidabile!
Şi-apoi e vorba de
demantelarea fraudei. Dacă ajungem la Curtea de Arbitraj de la Viena, eu mă duc
şi susţin interesele statului român. Să-mi răspundă la întrebări.
Aşadar, în
cazul unui proces, câştigăm...
Păi cum să nu, domnule? Eu
dovedesc frauda.
Dar cei care
vorbesc de penalităţi de miliarde?
Nu cunosc aceste lucruri, sau
dacă le cunosc, blufează. Este o ameninţare. Da’ de ce nu te-ai dus până acum
să iei miliardele? Oricine renunţa la orice şi mergea să-şi ia muntele de bani
şi să plece. De ce oare nu au plecat cu banii? Or fi cu mult mai mulţi bani în
acel perimetru? Mai vin şi ai noştri şi vorbesc aiurea despre licenţe.
Licenţele sunt acte administrative acordate de către o autoritate a
administraţiei de stat. Atâta timp cât se dovedeşte că aceste acte au fost
obţinute prin fraudă, ele sunt nule de drept!
Pe de altă parte, România
poate cere prin comisie rogatorie să se constate frauda bursieră, se demarează
o anchetă, se ajunge la dosarul care a stat la baza listării acţiunilor
societăţii, se scoate contractul, se verifică data certă şi se vede dacă el
corespunde cu contractul din România. Şi se va vedea că el a fost tradus în
engleză, legalizat, fără titulatura ”Proiect” ca şi când era un contract
autentic. Şi-o să vedeţi că data contractului la dosarul de listare a
acţiunilor la bursă nu corespunde cu data contractului din România. Când acolo
au trimis falsul, aici, dosarul era tot la stadiul de proiect. În felul acesta
se explică subvenţionarea, extinderea perimetrului şi multe altele.
În acest
caz, conform spuselor dumneavoastră, putem vorbi lejer de înaltă trădare,
subminarea economiei naţionale, dacă mai avem economie... Iar comisia
parlamentară pentru Roşia Montană trebuie să se dizolve de urgenţă, parlamentul
să respingă proiectul de lege ce i-a fost înaintat şi să înceapă „curăţenia de
toamnă” prin mai toate instituţiile...
Să se dizolve această comisie
şi să sesizeze parchetul! Să se redeschidă dosarul şi să clarifice multele
întrebări din acest interviu. Şi să se afle cum a reuşit Timiş prin Tender să
deschidă toate uşile instituţiilor statului şi să primească aproape gratis
aurul Apusenilor în detrimentul unor firme cu experienţă în domeniul
mineritului. Am urmărit din 2003 încoace şi opinia ambasadorilor americani în
legătură cu Roşia Montană: „proiect benefic care trebuie demarat”. Şi-atunci
vor coopera oare autorităţile americane cu o colonie... pardon!, o ţară din
lumea a treia, „aliatul” şi „partenerul” lor?
Suntem în
război, domnule colonel?
În primul rând vreau să vă
spun un lucru. Problematica Roşia Montană este extrem de complexă şi vizează un
lucru esenţial; interese străine de România. Dacă nu se-nţelege acest lucru,
înseamnă că nu s-a’nţeles nimic. România, din punctul meu de vedere - şi în
atâţia ani de profesie în care am soluţionat multe cauze economice mi-am dat
seama -, este, de douăzeci de ani, într-un război economic în care pierde bătălie
după bătălie, iar Roşia Montană nu face excepţie de la această regulă.
În 30 de ani de activitate,
procurorul militar Gheorghe Oancea nu şi-a trecut în „palmares” vreo achitare.
Profesionist pur-sânge, discret, ferit de ochii presei, a instrumentat dosare
grele ale României postdecembriste. A ales să iasă, dezamăgit de evoluţia
lucrurilor, din magistratură, însă, aşa cum spune el, „când am dorit, pe uşa
din faţă, pe unde am şi intrat”. A instrumentat şi dosarul Roşia Montană (da,
există acest dosar, care ar putea lămuri rapid multe lucruri pe scena bătăliei
pentru aurul românesc, dar şi pe scena politică şi a serviciilor) şi, bărbat de
onoare, nu se fereşte să vorbească despre el.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu