Iată poezia pentru care a fost OMORAT Vadim Tudor!

 Iată poezia pentru care se presupune ca a fost OMORAT Vadim Tudor! 

          Cuvinte GRELE…

        Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie:
        Scapă cît mai iute de masonerie!
        Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori
        Toţi sînt Mari Maeştri (în a trage sfori).
        Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele
        Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.
        Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif
        Ziditori de temple, scrişi în catastif.
        Sînt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova
        Şi cu manelistul Jean de la Craiova.
        Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel
        Care face-n spume bere caramel.
        Ce solemnitate! Şi ce jurăminte!
        Toţi sînt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!
        Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei
        Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.
        E o stare bună, de suficienţă
        Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.
        Peste tot au oameni, siguri, la butoane
        Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.
        Dumnezeu le este ,,Mare Arhitect"
        Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?
        Cui jură credinţă, lăcrimînd pios?
        Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.
        Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură
        Ei vor să răstoarne legile-n natură.
        Funcţii şi onoruri aprig sînt vînate
        Prostul avansează doar pentru că-i Frate.
        Eu cunosc prea bine lumea de ocară
        A masoneriei de la noi din ţară.
        N-are idealuri, ci doar interese
        Intrigă, şi bîrfă, lupte tot mai dese.
        Primitivi sînt unii, n-au nici o valoare
        Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare
        Interlopi cu ştate vechi în puşcărie
        Şi-au găsit refugiul în masonerie
        Ocoliţi de Lege, fiindcă ei sînt fraţi
        Chiar cu cei mai vajnici dintre magistraţi.
        Iar de la o vreme, după cum se ştie
        Şi muieri fac parte din masonerie.
        Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare!
        Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.
        Sînt femei cu barbă şi cu voce groasă
        Nu au altă treabă? N-au copii acasă?
        Au schimbat şi şorţul de bucătărie
        C-un şorţ geometric, de masonerie.
        Ele joacă rolul unor amazoane
        N-au feminitate – doar nişte şabloane.
        Lume subterană e masoneria
        Şubredă ca fumul şi butaforia.
        N-au zidit o casă toţi aceşti ,,zidari"
        Ei, de trei milenii, sînt doar panglicari
        Ritualuri false, ce s-au perimat
        Ca o operetă într-un bîlci uitat.
        Noi s-avem în viaţă doar un etalon:
        Împăratul Lumii nu a fost mason.
        Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat
        Mai e timp să puneţi capăt la păcat…
        Corneliu Vadim Tudor <https://www.facebook.com/ corneliu.vadim.tudor>
        Pamflet scris sîmbătă, 13 septembrie 2014, de Sf. Corneliu Sutaşul