Te duci copilarie. E trist dar adevarat-

Te duci, copilărie...

de Radu Pietreanu

Motto:

Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil,

Aş da orice pe lume să redevin copil.

Zburdam prin curtea plină cu raţe şi găini

Trăiau pe-atunci părinţii şi rude şi vecini,

Mi le-ai luat pe toate şi-o lacrimă îmi storci.

Te duci, copilărie, şi nu te mai întorci.

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist,

Balaurul e şmecher, iar Făt Frumos e trist,

S-au inventat claxoane, adio zurgălăi,

Te duci, copilărie, cu toţi eroii tăi.

Un prof ce ne-nvăţase cum să plantăm stejari,

A defrişat pădurea vânzând-o pe dolari,

Cu cât urcăm în vârstă ne suntem mai străini,

Te duci, copilărie, şi devenim haini.

Bunica şi bunicul ce mă-nveleau cântând,

Sunt două cruci de piatră şi tac pe sub pământ,

Şi mai era şi crângul, şi-un râu şi nişte tei,

Te duci, copilărie, pe toate mi le iei.

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea,

Fugeau din boltă norii şi soarele zâmbea,

Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera,

Te duci, copilărie, cu fericirea mea.

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc,

Iar după bătălie mergeam să bem un suc,

Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi,

Te duci, copilărie, şi devenim mai răi.

Mă zgâriam pe braţe urcând în corcoduş,

Iar cel mai bun prieten era un căţeluş,

Eram atât de veseli fugind prin porumbişti,

Te duci, copilărie, şi devenim mai trişti.

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus,

Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus,

Acum la doctor mergem, plecându-ne umili,

Te duci, copilărie, şi devenim fragili.