Virginia Zeani, compatriota care l-a descoperit pe Pavarotti

  Virginia Zeani, soprana care l-a descoperit pe Pavarotti: „Am plecat spre Napoli cu un paşaport de la Regele Mihai" 

 Autor: Ana-Maria Onisei

Soprana Virginia Zeani în casa sa din Florida, cu câteva zile înainte de a împlini 87 de ani

Virginia Zeani, care a împlinit duminică 87 de ani, povesteşte cum a părăsit România în 1947 şi cum a devenit prim-solistă a Operei din Roma. Soprana este cea care l-a descoperit pe Luciano Pavarotti, „un tânăr înalt şi firav". 

Când am sunat-o pe Virginia Zeani, una dintre cele mai cunoscute soprane ale secolului XX, pentru acest interviu, în America era ora 10 dimineaţa. Abia se trezise şi-şi bea cafeaua în casa din Florida. De când e văduvă, iar fiul său s-a căsătorit şi s-a stabilit în Italia, trăieşte singură pe coasta însorită a Atlanticului, alături de câinele de companie, un bichon frise de culoare albă. A fost colegă de generaţie cu Maria Callas şi are un destin de film. În 2009, Sever Voinescu i-a dedicat o carte: „Canta che ti passa"/„Cântă, că-ţi trece!". La 87 de ani, Virginia Zeani îşi ascunde cochet înţelepciunea anilor sub un ton adolescentin: „Trebuie să ştim să ne manevrăm singuri destinul, fără a simţi pedeapsa care ne aşteaptă după moarte. Să ştim să iubim şi să avem milă. Viaţa nu e numai a noastră, ci şi a persoanelor din jur care ne iubesc", spune, şi râde des -„la cât am plâns în viaţă". De-a lungul celor peste 30 de ani de carieră a cântat mai bine de 70 de roluri şi n-a anulat decât două reprezentații.

Citeam în cartea scrisă de Sever Voinescu că în fiecare dimineaţă vă beţi cafeaua pe marginea piscinei.

Să ştiţi că mai schimb ritualul. În viaţă trebuie să te reînnoieşti. Frumos este şi când apune soarele. Privesc cerul şi am impresia că viaţa este eternă. Mă gândesc: „Trebuie că acum sunt în Purgatoriu şi am să ajung şi-n Rai, sper, cât mai târziu!". (Râde)

Vi s-a povestit că la naştere urlaţi atât de tare încât moaşa v-a dat să mâncaţi nişte zahăr pe care presărase câţiva stropi de cafea. Credeţi că de atunci vă place cafeaua?

Important este că am supravieţuit acestui gust incredibil! (Râde) A fost riscant pentru că eram născută doar de o oră, două... N-am aflat la ce oră m-am născut exact, în casă nu exista un ceas. Mi s-a povestit doar că era întuneric afară. Am crezut mereu în destin, cel pe care ni-l construim zi de zi, cu inteligenţă şi cu voinţa de a trăi.

Era 21 octombrie 1925 când v-aţi născut, la Solovăstru, în judeţul Mureş. Şi, într-o zi, v-aţi urcat pe un vapor spre Italia, unde aveaţi să deveniţi una dintre marile soprane ale secolului XX. Ce vă mai amintiţi despre momentul plecării?

Teroarea! (Râde) Eram însă, în acelaşi timp, animată şi de speranţă. Studiasem enorm. La vârsta de 20 de ani ştiam deja patru opere pe dinafară. Vezi, m-am pregătit toată viaţa să fiu cântăreaţă, dar n-am ştiut cum se va întâmpla. Şi, dintr-o-dată, cu ajutorul mai multor persoane din România, am reuşit să plec. Îmi amintesc că doctorul Draia, apropiat al lui Petru Groza, m-a ajutat atunci să obţin 500 de dolari de la bancă. N-am mai avut ocazia să-i mulţumesc pentru că nu l-am mai găsit nicăieri, şi-au trecut 65 de ani... Am plecat spre Napoli din Portul Constanţa, în februarie 1947, cu un paşaport de la Regele Mihai.

În „Aida", de Verdi

Cu soţul său, Nicola Rossi-Lemeni

Soprana şi Placido Domingo

În rolul Violettei din „La Traviata"

Alături de părinţi, la Solovăstru

Vorbeaţi despre destin. Suferiţi de o bronşită cronică: practic, una dintre marile voci ale lumii, la începutul carierei, tuşea cu sânge. 

De multe ori am reuşit să cânt bolnavă... Am o şcoală vocală specială.

Dar ce v-a ajutat să depăşiţi boala? Vocea a fost mai puternică decât orice.

Puteam să fiu oricât de răguşită, dar când cântam ceva, vocea se schimba. Ca acum, când vorbim. Aaaaaa... (n.r. - vocea urcă şi se subţiază în timp ce soprana ia o notă şi se aude limpede, deşi dialogul e purtat la telefon). Această depăşire, această reuşită este rezultatul unui prost obicei: să cânţi aproape fără oprire! (Râde) În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, un soldat rus a venit la noi acasă, noaptea. Sute de femei fuseseră violate, rănite sau omorâte. Mama m-a ajutat să ies pe o fereastră şi să fug. M-am ascuns într-un lan de porumb şi am stat trei-patru ore cu pieptul lipit de pământul rece. Am făcut atunci nişte complicaţii şi am stat trei luni în pat fără să vorbesc.

Şi, 30 de ani mai târziu, aţi fost nevoită să vă puneţi ochelari, după o noapte îngrozitoare, înainte de a vă înmormânta tatăl. 

Părinţii mei plecaseră spre România, cum obişnuiau, ca să-şi revadă prietenii. Era o seară de august, în 1971, cântam „Aida", în aer liber, la Roma, când am primit o telegramă de la Vârşeţ, din Serbia: părinţii se află în spital, răniţi. Făcuseră un accident de maşină pe drum. Dimineaţă am luat un avion, am plecat la Belgrad şi de-acolo am luat un taxi până la Vârşeţ. Am reuşit să-l văd pe tata. Era grav rănit, dar doctorii nu mi-au spus nimic în acea seară. Am reuşit să vorbesc cu el. Şi acum îmi vine să plâng, amintindu-mi cuvintele lui: „Scumpa tatii, tu ne-ai dăruit un paradis şi noi îţi oferim acest infern!". A doua zi plănuiam să-l duc la spital în Italia. La 7 dimineaţa, când m-am dus la el, deja era în comă şi, în câteva minute, a murit. A urmat o luptă cu regimul Ceauşescu, ca să obţin toate aprobările pentru a-l îngropa în ţară. Iar peste zece zile aveam o nouă premieră în Italia, la care nu puteam să renunţ. Am plâns atât de mult în noaptea de dinaintea înmormântării încât, a doua zi, nu mai puteam vedea.

Regimul Ceauşescu v-a făcut şi altfel de probleme?

Timp de 16 ani n-am avut cum să-mi văd părinţii. Abia în decembrie 1962 am întâlnit pe cineva la Londra care, în schimbul unor sume de bani, mi-a adus părinţii în Italia.

Interpretarea rolului Violetta Valéry din „La Traviata" de Verdi e legendară. V-a fost greu să vă diferenţiaţi de Maria Callas? 

Am muncit şi nu mi-a plăcut să am „divisme". Nu că aş condamna pe alţii care au făcut altfel... Maria Callas simţea nevoia să aibă scandaluri. Şi-atunci, cred că fără să vrea, a dus o viaţă foarte tristă, a murit la 53 de ani... Fiecare soprană e diferită în Violetta Valéry. E ca o căsnicie cu Verdi, niciuna nu poate fi la fel. Eu l-am interpretat pe Verdi cu sensibilitatea mea, într-o cheie foarte romantică, întrucât sunt o mare romantică! Am interpretat rolul timp de 29 de ani şi nu m-am plictisit niciodată. Am căzut atât de mult, la sfârşitul operei, când personajul moare, încât artrita pe care o am acum e de la cât de mult am murit în „La Traviata!". (Râde)

I-aţi avut parteneri şi pe Domingo, şi pe Pavarotti. Care dintre ei vă era mai drag ca om?

De Pavarotti mă leagă foarte multe! În 1956 cântam „La Traviata" cu Alfredo Krauss. Şi în cor cine credeţi că era? Tatăl lui Pavarotti. A venit la mine: „Am un băiat, are 20 de ani şi o frumuseţe de voce. Vreţi să-l ascultaţi?". Pe atunci, Pavarotti era un tânăr înalt, firav... După şase ani, a cântat cu mine în prima lui „La Traviata". Şi cu Domingo m-am înţeles bine. Foarte mult am cântat, însă, cu marele tenor Beniamino Gigli. Am debutat cu el în 1951, eu aveam 24 de ani, el, 62. Şi când reuşea să mă îmbrăţişeze pe scenă îmi şoptea: „Nu prea pot s-o fac bine fiindcă ne despart 40 de ani şi 40 de kilograme!". (Râde)

Când aţi ascultat prima dată operă live şi cât v-a emoţionat? 

Aveam nouă ani. Un văr care studia conservatorul m-a dus să văd „Madama Butterfly". Am plâns toată seara. Când am ajuns acasă i-am spus mamei: „Uite, eu am să devin cântăreaţă de operă!". Mi-a răspuns: „Fii serioasă!".

Dacă ar fi să folosiţi un cuvânt care vă caracterizează şi cu care v-ar plăcea să rămână oamenii în minte, ce-aţi alege?

Pot cu mai multe cuvinte? „Am făcut ce-am iubit!". 

Carte de vizită

Data şi locul naşterii: 21 octombrie 1925, la Solovăstru (jud. Mureş)

Stare civilă: A fost căsătorită cu celebrul bas italian Nicola Rossi-Lemeni, împreună cu care are un fiu.

Studiile şi cariera:

A studiat literatura şi filosofia la Universitatea din Bucureşti şi a luat lecţii de canto cu Lucia Anghel.

Mai târziu a studiat cu celebra soprană Lydia Lipkowska şi cu Aureliano Pertile, solistul preferat al dirijorului Arturo Toscanini. 

A debutat în 1955 la Opera din Roma, unde a fost, timp de două decenii, prim-solistă. A urcat pe cele mai mari scene ale lumii, fiind supranumită „L'assoluta".

Bună prietenă cu regizorul Federico Fellini, Virginia Zeani i-a avut ca parteneri pe cei mai cunoscuţi tenori ai secolului XX: Beniamino Gigli, Ferruccio Tagliavini, Luciano Pavarotti, Plácido Domingo.

În Statele Unite, unde a predat master class-uri la prestigioasa Indiana University dinBloomington l-a avut ca elev pe Andrea Bocelli. 
Locuieşte în: Florida (SUA) http://www.adevarul.ro/actualitate/plecat-vaporul-Italia-soprana-lumii_0_797920461.html