Pentru Ioan de Hunedoara (Ioan Corvin) bat clopotele zilnic la ora12 !

• 

  1

  Legătura cu momentul în care Iancu de Hunedoara a

  salvat lumea creştină de pericolul otoman

  Dorin Timonea

  În fiecare zi, la ora 12.00, clopotele din bisericile catolice bat în întreaga lume. Acest

  lucru se întâmplă neîntrerupt de peste cinci sute de ani şi are o legătură directă cu

  Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Victoria acestuia la Belgrad, împotriva

  armatei turce conduse de Mahomed al II-lea, în anul 1456, i-a adus recunoştinţa

  întregii lumi catolice.

  Ioan de Hunedoara, mult mai cunoscut ca Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n.

  1407 - d. 1456), a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-

  1456 şi regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl marelui rege

  al Ungariei Matia Corvin. A repurtat câteva victorii care au rămas în istorie, împotriva

  Imperiului Otoman, care viza ocuparea Europei. Una dintre cele mai mari bătălii s-a

  dat în 1456, la Belgrad. Sultanul Mahomed al II-lea a mobilizat, pentru cucerirea

  Belgradului forţe impresionante: circa 150.000 de soldaţi, o artilerie de asediu

  superioară celei folosite împotriva Constantinopolelui şi o flotă ce urma să acţioneze pe

  Dunăre (60-65 de galere şi circa 150 de vase mai mici). Iancu de Hunedoara şi-a întărit

  garnizoana cetăţii cu 5.000 de mercenari. Cu sprijinul călugărului franciscan Ioan de

  Capistrano, care a desfăşurat o intensă propagandă pentru o nouă cruciadă

  antiotomana, Iancu a reuşit să ridice o oaste de circa 30.000 de oameni, în cea mai

  mare parte vlahi şi sârbi ortodocşi, şi o flotă improvizată formată din 200 de vase. "Din

  4 iulie 1456, timp de câteva zile, artileria otomană, compusă din 300 de tunuri, a

  bombardat zidurile oraşului, încercând blocarea aprovizionării acestuia pe Dunăre, cu

  ajutorul flotei fluviale. La 14 iulie, flota creştină ataca vasele otomane distrugând şapte

  galere mari şi mai multe mici, provocând dispersarea acestora şi reuşind

  aprovizionarea cetăţii. În zilele următoare, forţele terestre comandate de Iancu au

  reuşit să spargă blocada otomană în zona Zemunului, ocupând poziţii favorabile. La 21

  iulie, sultanul a încercat să forţeze victoria printr-un asalt general. De două ori turcii au

  reuşit să pătrundă în oraş, dar au fost respinşi. Al treilea atac asupra podului care

  asigura intrarea în fortăreaţa a fost respins de trupele comandate de Capistrano.

  Asupra turcilor care puseseră scări de asalt pe ziduri a fost aruncată apă clocotită şi

  materiale inflamabile. Noi şi noi detaşamente de "cruciaţi" soseau pe Dunăre în cetate

  şi, spre seară, au trecut la contraatac, oraşul fiind despresurat. La 22 iulie, armata

  creştină a trecut Sava, dezlănţuind atacul general. Tunurile turcilor au fost capturate şi

  folosite împotriva armatei sultanului, care a fost rănit de o săgeată, fiind salvat de aga

  ienicerilor, Hassan, care şi-a dat viaţa protejându-l pe sultan cu propriul trup. La 23
• 

  2

  iulie, turcii s-au retras în degringolada, părăsind tabăra, lăsând în urmă o pradă uriaşă

  şi foarte mulţi morţi (circa 24.000, după sursele creştine, în timpul asediului, cărora

  s-au adăugat alţii, în timpul retragerii) şi prizonieri (circa 4.000). Creştinii au pierdut

  relativ puţini oameni, circa 3.000 - 4.000", afirmă istoricul Camil Mureşan în cartea

  "Ioan de Hunedoara şi vremea sa". Concepţia strategică modernă a lui Iancu l-a

  ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forţe defavorabil creştinilor şi să

  obţină cea mai mare victorie de până atunci a creştinătăţii împotriva turcilor.

  Ca omagiu, papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca

  fiind "cel mai fericit moment al vieţii sale" şi a decretat, printr-o bulă papală emisă pe 6

  august 1456, ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare zi la

  ora 12.00. Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod

  tradiţional sărbătoririi internaţionale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oştirii

  otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului.

  Voievodul transilvan a murit însă la câteva zile după victorie, pe 11 august 1456, în

  tabăra de la Zemun, din cauza ciumei. Mormântul acestuia se află în Catedrala

  Romano-Catolică de la Alba Iulia, iar pe sarcofagul de piatră al voievodului sunt

  ilustrate scene de luptă. Pe piatra sa funerară stă înscris "s-a stins lumina lumii". Până

  şi sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: "Cu toate că a fost

  inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut,

  niciodată, un asemenea om". Există voci care susţin că locul în care se află

  înmormântat în catedrală voievodul nu ar coincide cu cel unde este amplasat în prezent

  sarcofagul, care a fost mutat de mai multe ori de-a lungul secolelor, iar altele că

  sarcofagul ar fi de fapt gol. Alături de monumentul funerar al lui Iancu de Hunedoara

  se află cele ale fratelui său, Ioan, mort la 1442, şi al fiului său, Laszlo, decedat la 1458,

  pe al cărui sarcofag este inscripţionată stema Huniazil