Student Roman la Londra „Dumnezeu a fost UCIS de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!”





Subject
 
Studentă românca la Londra: „Dumnezeu a fost UCIS de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!"
BY ADMIN · 11 IANUARIE 2016
wozny.com
O scrisoare emoționantă a unei tinere studente plecată la studii în Marea Britanie circulă de câteva zile pe Internet. Viziunea româncei noastre despre Occident: un loc fără identitate, cu tradiții care se pierd încet-încet din cauza globalizării, în care cetățenii se tem permanent de extremismul islamic, în care nimănui nu-i pasă ce gândești sau ce dorești. Este inutil să vă spunem că scrisoarea tinerei se bucură de o audiență incredibilă pe rețelele de socializare.
"Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pt educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.
Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?" Şi uimirea clară la auzul unui ferm „da". Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra. Înainte era un „mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc mă voi întoarce".
Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Badea care înjura tara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale „superioare" şi „ideale".
Credem că politica, cultura şi educaţia cât mai internaţională este foarte benefică, credem in globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă dar păcat că e locuită şi parcă tot mai bine e în Londra… Români scumpi, cât putem să ne înşelăm…
Ce este Occidentul….?
Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi <politic corect>, trăieşti cu riscul ca un islamist extremist poate să bombardeze pentru Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pt că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă – avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi subt doar un prilej de marketing , aici nu există nici un pic de profunzime; relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentru CV şi când vrem să ne căsătorim găsim noi pe perfectmatch.com ceva nu?
Lumea discuta oameni, nimănui nu îi pasă ce gândeşti, ce simţi, ce îţi doreşti.
londra
Puţini mai ştiu să iubească, feminismul distruge relaţiile bărbat femeie tot mai mult, gender role este considerat învăţat aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băietei sau fetiţe, ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un nr imens de homosexuali creaţi de societate. Dumnezeu a fost ucis de Occident.
De ce oare admiram atât de mult haosul Europei vestice?
Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi radem că fugim cu nasu de acasă o săptămână în munţi cu corturile.
Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!"
Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?
De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?
De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?
De ce acceptăm ca bărbaţii noştri să fie carne de tun pt NATO dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului?
De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele?
De ce eşti drogată scumpa Românie cu iluzii occidentale?
În Occident unde pleacă bieţii romani să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi, fiind roman eşti privit ca o subrasa, în Anglia un non-european are mai multe drepturi şi privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominaţia imperiului pt decenii…
Şi noi românii care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia montană, delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră stăm să cerşim şi să ne umilim pt o pâine prin Anglia, Italia şi Spania….
Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic.
VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt: vei avea zile frumoase, dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.
Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească…
Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi în ce hal a ajuns occidentul liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţară şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.
Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţa de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!"

















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Suleyman Magnificul toate episoadele online traduse

O BAUTURA CARE DESFUNDA ARTERELE SI PROTEJEAZA IMPOTRIVA BOLILOR DE INIMA!

Istorta Romaniei in 16 episoade din « grotele Vaticanului »